Scrisoare pentru prieteni (Letter to friends)

29 mai, 2010
Juba, Sudanul de Sud

Iata o scrisoare din Juba si , evident o sa incerc sa-ti descriu putin locul si viata aici. Dar trebuie sa-ti fac o mica introducere despre istoria acestui loc. Am citit cite ceva, desi sigur istoria Sudanului este foarte complexa, un lucru apare ca un fir rosu din vremea faraonilor pina acum. Sudanul de Sud a fost intotdeauna privit doar ca o rezerva inepuizabila de marfuri : in special sclavi, pina in prezent chiar, fildes, lemn, produse agricole, aur, acum petrol. Este o tara cu niste resurse naturale extraordinare : pamint foarte fertil, precipitatii, riuri, paduri de esente pretioase, petrol, tot ce vrei. Tendintele astea de exploatare se contiuna si astazi. Initial au exploatat egiptenii, apoi au venit arabii, apoi consortiu egipteano-britanic, adica de fapt numai englezii si arabii pentru sclavi, apoi dupa independenta, sudanezii din nord, majoritatea arabi si musulmani, i- au exploatat cit au putut pe astia din sud, crestini si animisti majoritatea. Sudul se rascula din cind in cind, se mai bateau, adica erau iar batuti, iar era un pic de pace, etc. Ultimul razboi a inceput prin 1985. Si de data asta au cistigat sa zicem. Odata pentru ca strategia sefului lor, John Garand de Mabyor a fost ca intii sa nu se bata cu nordul, ci sa-si alature prin toate metodele, toti sefii locali astfel incit sa nu mai fie dezbinati, si apoi cu ajutorul Etiopiei, a Keniey, in general a tarilor africane mai comuniste , a rezistat intr-un razboi de guerilla timp de 20 de ani. Intre timp, ca sa nu moara toata populatia, o mare parte s-a refugiat in alte tari sau in Nord, si o alta parte a fost aprovizionata si servicii au mai fost mentinute de Natiunile Unite si de Organizatii neguvernamentale internationale, intr-o operatiune faimoasa, numita ‘Operation Lifeline’. Cu toate acestea, razboiul a dus la moartea a peste 2 milioane de oameni. Omoriti in lupte, foamete provocata special de cei din Nord, etc, etc. In timpul razboiului au fost capturati si multi oameni in special copii si folositi ca sclavi. Chestia asta o faceau triburile arabe din Nord, genul militiilor Janjawa de acum. Tot in perioada razboiului au fost omorite si aproape toate animalele. Cei din sud ca sa aiba ce minca, cei din nord ca sa-i impiedice pe localnici sa manince.

In 2005, in urma unor negocieri duse in principal prin intermediul Statelor Unite, au incheiat un acord de pace care a fost si ramine in vigoare. Conform acestui acord, daca partile, nordul si sudul nu ajung sa se impace si sa convietuiasca timp de 6 ani atunci pot sa tina un referendum si sa se desparta tarile. Nordul nu a reusit in acesti ani sa faca uniunea o optiune viabila. Nici nu este de mirare avind in vedere ca de la independenta, din 1966, s-au luptat in total mai bine de 30 , 40 de ani. Asa ca autonomia destul de avansata care o au acum se va transforma in independenta totala dupa referendumul care se va tine in ianuarie 2011 , asta daca se repecta in continuare acordul de pace. Aceasta inseamna sa se rezolve niste neintelegeri de frontiera, care sunt importante pentru ca acolo sunt zacamintele de petrol, percum si alte probleme pe care le au de impartit. Aceasta independenta nu este vazuta cu ochi buni de multi altii, inclusiv de Uniunea africana, care se gindesc la miscarile de autodeterminare din alte tari africane, din care majoriatatea sunt cauzate de modul arbitrar in care englezii sau francezii au trasat granitele atunci cind au facut-o. Reinceperea razboiului este posibila, mai ales ca amindoua partile s-au inarmat cu disperare din banii care ii iau de pe petrol. Sudul a cumparat sute de tancuri. Sper sa rugineasca in pace !

Eeeeiiiii, asta a fost intre Nord si Sud. Dar sa nu crezi ca in Sud acum toti sunt intr-un acord si armonie. Anul trecut in lupte intertribale au murit peste 2,500 de oameni, mai multi decit au murit in Darfur, unde tipa toata lumea in acelasi an. Oamenii au conflicte pentru pamint, acces la apa, pe furturi de vite, etc. Insa cum violenta este pentru ei singurul mod de rezolvare a conflictelor, cum toata lumea este inarmata dupa 20 de ani de razboi continuu, orice mic conflict se transforma intr-o batalie singeroasa. Adaugam la aceste conflicte neincrederea si dusmania ancestrala intre triburi : Dinka contra Nuer, Ecuatorieni contra Nubieni, etc, etc. Iar mai nou, diversi generali care au luptat in razboiul lor de independenta si care pierd alegerile, nu inteleg sa accepte jocul democratic si se rascoala cu divizia lor cu totul. Si atunci alte lupte…Iar ca sa fie tacimul complet, uite vine si capitalistul nostru cel de toate zilele care vrea sa foreze pentru petrol. Si de cele mai multe ori este o companie chineza care acapareaza tot mai mult din rezervele de petrol. Si ca sa nu aiba dificultati cu localnicii care au probleme cu accesul pe terenul lor, sau care vor si ei parte din beneficii, chinezii sau alte companii angajeaza mercenari care 'rezolva' orice comunitate care rezista sau care ar face probleme companiilor. Si iata cum ajungem din nou la exploatarea saracei tari…Ultima forma de exploatare despre care citesc in presa este acapararea terenurilor. Fonduri de investitii, capitalisti din toata lumea se reped aici si cumpara milioane de hectare de teren fertil pentru agricultura. Nu e clar de la cine il cumpara, dar daca au semnatura presedintelui sau a un ministru, doi, e OK. Au intlegeri cu diversi generali semi independenti, care contorleaza parte din tara prin legaturi tribale, politice, etc. Acesti antreprenori nu cumpara terneul pentru specula cu terenuri, sa zici ca o sa le vinda mai tirziu. NU. Ar fi simplu. Acesti tipi asteapta ca incalzirea globala si criza de alimente mondiala sa devina acuta si atunci o sa produca alimente care o sa le vind cu profit. O afacere buna de fapt…Pina atunci insa, nu se va produce nimic pe aceste terenuri, ceea ce ar trebui de fapt, daca Sudanul vrea sa-si dezvolte armonios economia, si nu sa devina o economie bazata numai pe petrol, care este un dezastru, asa cum s-a intimplat in Nigeria sau ai alte locuri. Noroc ca tara e mare.
Deci, asa cum zice la ziarul Catavencu : Avem o tara…ce facem cu ea ?
Toate serviciile aproape erau oferite de ONG-uri are aveau finantari directe de la alte tari, de la ONU, etc. Incet incet guvernul de aici a inceput sa se ridice sa se intareasca, si a solicitat sa controleze ce se intimpla in tara lor, si sa finanteze ei aceste servicii conform standardelor lor. Asta nu convine multor ONG-uri siu acum inca mai sunt manevere pe aceasta tema. Insa intr-adevar, asta este o tara a ONG. Cred mai mult de 60/70 % din serviciile umanitare si sociale de la sanantate la educatie si la agricultura sunt efectuate prin sau de catre ONG-uri. In Juba nu prea vezi firme comerciale sau birouri de firme si foarte putine banci. Majoritatea sunt birouri de ONG-uri, de organizatii de dezvoltare bilaterale si multilaterale. Din loc in loc o cladire de birouri guvernamentale.
Este un oras foarte sarac. Este cel mai sarac loc care l-am vazut in viata mea. Exista citeva drumuri asfaltate care s-au facut recent si proigramul continua incet incet. Majoritatea drumurilor sunt de pamint, plin de sleauri, incit intelegi de ce aici nu vezi decit masini 4x4, mari. Este tara Land-Cruiser…Inclusiv ca sa ajungi in centru, la singurul supermarket din oras, care arata a depozit de materiale, cu trei galantare inauntru si cinci mici indieni care servesc. Imi cumpar de acolo apa minerala si pasta de dinti. Oferta mai include insecticid, biscuiti, pantaloni si ceva bauturi alcoolice. Intr-o zi au avut si servetele… Cine stie, poate o sa aduca si lenjerie. Daca vrei sa cumperi ceva mai special trebuie sa te duci la Nairobi. Cu avionul mai bine, ca in perioada asta drumul este controlat de banditi. Sau daca vrei neaparat cu masina, ca ai de carat, mai bine o iei prin Kampala, prin Uganda. Drumul e bun, de pamint dar a fost reabilitat de curind. Atit ca si pe aici trebuie putina atentie acum ca au fost atacuri ale unei alte armate de guerilla care bintuie zona, Lord’s Resistance Army. Insa in Juba este OK. Ca s afiu sincer este chiar surprinzator cum, dupa atitia ani de suferinte si de cruzime si de razboi, oamenii sunt senini, foarte primitori, esti in mod normal salutat pe strada de necunoscuti, ca in sate la noi. Vezi adeseori oameni imbracati in adevarate toge , legate la umar, incaltati in sandale facute de ei . Nu au bani si nici obiceiul de a se imbraca cu panataloni, camasi…dar sunt toti prietenosi, curiosi sa vada minunatiile civilizatiei : motociclete, asfalt, toyota landcruiser, oameni albi…Inca nu au aparut semafoare sau reclame luminoase. De fapt inca nu e retea de curent electric. Adica reteaua este dar inca nu a fost reabilitata si curentul si-l procura fiecare cu generatoare autonome. Insa jumatate din « oras » are apa acum.
Comunitatea de expati, de straini din toata lumea venita aici cu ONG-uri si agentii de dezvoltare locuieste in camp-uri/hoteluri. Initial acestea erau facute din containere amenajate si cele mai multe erau corturi. Mai recent este un adevarat boom in constructii in industria asta, si au inceput sa apara niste campuri facute din bungalowuri , ca sa nu le spunem baraci. Intr-o baraca din asta, impartita in doua, stau si eu. Este destul de OK. Am un pat, o masa mica, un scaun , dulap, si chiar, culmea luxului aici, o baie separata a mea, cu WC si dus. L-am mobilizat pe patron si mi-a dat dupa citeva zile o baraca mai izolata putin , unde am ‘privacy’ si o vedere mai frumoasa. Sigur insa ca au trebuit sa munceasca doua zile ca i-am pus sa-mi vopseasca iar peretii, sa repare dulapul, mi-au schimbat broasca, si…am si televizor ! Prind CNN si Aljazeera in rest timpenii sau in araba…
Suntem putini romani in Juba: Sabin, sotia lui, Ina si cum mine. Si asa acum se intimpla chestiile astea, ne-am gasit : eu fost director la Rosia Montana, iar el activist la o orgnaizatie neguvernamentala, PATRIR, care lupta impotriva proiectului. Ne-am amuzat copios, si ne-am povestit chestii asa cum o fac fostii combatanti dupa razboi. E un tip foarte misto.
Pentru acum, ajunge…o sa-ti mai scriu despre ce fac aici in alta scrisoare. Poate pina atunci ma dumiresc si eu.