Nairobi Airport Hotel

My client, an Italian company, is very thoughtful. I told them that my travel involves an overnight stay in Nairobi and that hotel vouchers were missing from my ticket reservation. They took care and sent me vouchers for Nairobi Airport Hotel. Sounds very reassuring but there weren't any taxi drivers that knew were the heck it is. I got to them because the car sent by the travel company hired by my client didn't show up, of course.

I get a car and a driver “recommended” by an airport guy that says he will take me to the hotel but in five minutes of questioning I realize he knows shit and I seriously consider the possibility that I am being kidnapped. I wasn't, he was just looking for a fare...After ten tries and 20 minutes of driving around the airport the hotel reception picks up and gives my driver directions.

We enter into a slum area and I reconsider my position whether I am being kidnapped or not.  I wasn’t, it was just the neighborhood of my “hotel” who proved to be in a closed compound of grey brick buildings looking much like barracks, you know, with those small square windows?

After bumbling through the compound we get thoroughly lost and we just sit tight until a hotel employee (actually THE hotel employee) turns up. We were about ten meters away from the hotel reception entrance that actually had a sign that said “Airport Apartment Hotel” in font Arial 38 points.

After I saw the dirty floor in the small room that was the “reception” I considered leaving and going to another hotel in town but it was really late by now and I decided to rough it. I saw worse in my time as a field geologist. The shepherd huts in the Carpathians didn’t offer toilet paper or hot water or towels either!  True, in those days I carried my toilet paper with me …well, a bed sheet can be used as a towel, too if you don’t have a problem about skin diseases. And a cold shower never hurt anyone.  Of course, the “hotel”is not actually a hotel. Three smal apartments in the building are being rented out…

The positive was that the boiled spaghetti with tomato sauce that was on offer as diner was soft and waterish and warmish -)) but the Internet was working!! That was really good; I could make fun with my daughter about our day’s experience. She had visited a primate sanctuary near Yaounde. After she told me how the gorillas were cared for and fed I started having second thoughts about evolution.

The entertainment on offer was a selection of Nigerian movies (the ones that have a production cost of USD 200/movie) but anyway, I was tired after the long day and I slept well under the mosquito net and had my revenge on the pesky bastards that were buzzing frustrated about ten cm from my head.

Morning check out was great, with dinner at just 10 dollars so I recommend the Nairobi Airport Hotel to really bankrupt backpackers. Still, I am not one…

P.S. To be fair, when I told my client about the experience he was quite upset and he will make sure the hotel is changed for the return trip!! (another Airport Hotel?;-))

Despre terorism, trecut si viitor - O lume complicata!

Trăiesc în Camerun. Și sunt furios pe ultimele atacuri ale  ISIS. Eram la Beirut, luam masa cu colegii mei cînd am primit mesaje de avertizare să nu ne deplasăm, să stam cuminți din cauza atentatelor. Vedeam la televizor oroarea bombelor care au ucis civili inocenți a căror vină era că locuiau într-un cartier de musulmani shia. A doua zi Paris, un oraș pe care îl iubesc și unde am petrecut o săptămînă anul asta, am reconectat…Intr-un fel chestiile astea au facut ca evenimentele astea să le iau aproape personal.

Oricât sunt de supărat, încerc să înțeleg motivarea acestor monștrii și ce sustinere au ei. Sunt un grup limitat de nebuni solitari? Sunt materializarea unui clivaj social, a unei uri si furii contra altor religii, altor moduri de viață? Infruntăm o schismă sau doar o aberatie trecătoare? Care ne este viitorul? Am nevoie de răspunsuri dar articolele mai mult sau mai putin melodramatice din ziare și bloguri nu mă satisfac .

Si încep sa întreb lumea de pe aici. Oameni de pe strada . Sa vad ce cred camerunezii.

Prima chestie este ca se bucură de ce s-a’ntîmplat la Paris . Să vadă și ei cum e! Voi francezii ne-ați omorât pe capete, ne-ați exploatat, acum sunteți iar aroganți  și ne controlați economia și politica! Ați primit ce meritați!

Imi spun că Franța ajuta guvernanți corupți să se mențină la putere, care servesc Camerunul la platou unei Franțe care este lacomă și arogantă în timp ce oamenii sunt din ce în ce mai săraci. Mai arata către companiile monopoliste franceze care oferă servicii de proastă calitate, arată cum managerii  regiilor de stat, toate în pierdere, care exportă resursele naturale și produsele agricole sunt toate aproape conduse de manageri francezi…și oamenii sunt frustrați. Bombele astea le-au mai compensat din frustrări.

Sunt destul de șocat să văd atâta ură și îi întreb cum pot să fie așa și pe de altă parte toți și-ar da și-o mână doar să ajungă în Franța ca refugiat. Ei bine, ei nu văd nici o contradicție în asta. Vor să fie acolo ca să trăiască mai bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să iubească locul. E Ok să sugem totul până-l secăm…ne datorează.

Dar cum se poate reconcilia această atitudine cu ce se întâmplă aici cu Bokoharam, care ucide atâta lume  în Nordul țării. Ar trebui să fie împotriva Bokoharam și a tuturor extremiștilor islamici! Ei bine, răspunsul este și mai surprinzător. 

In opinia lor Bokoharam este despre politica internă a Camerunului.  Tristul adevăr este că în Sud, unde sunt marile orașe și conducerea țării  oamenilor nu le pasă de “gunoaiele din Nord” (expresia este mai grosolana).  Ei nu au auzit de califatul global și ce înseamnă Sharia în versiune Wahabi  și această lipsă de informare îi face să coboare situația la nivelul lor de referință și de înțelegere.  Imi arată că odată ce a fost schimbat șeful Armatei nu au mai fost atacuri mari ale Bokoharam și ei interpretează asta ca rezultatul unei negocieri cu teroriștii, nu o îmbunătățire a sistemelor de apărare.

Și încep să înțeleg că avem o problemă mult mai adîncă. Sunt sigur că  țara Camerun nu este un caz singular. Toata Africa centrală și de vest francofonă  este în aceiași situație. La mai bine de 50 de ani de la independență acestor țări, zalele lanțurilor dintre colonii și metropolă continuă să zăngăne, controlând în mare parte politicul și economia. Mai înțeleg că există multă ură. Care este alimentată și de lăcomia corporatistă, și de considerentele geopolitice și în mare masură de sfînta corupție și incompetență voită care sunt acceptate cu calm de comunitatea internațională.

Lipsa de viziune,  de educație și informație crează literalmente monștrii iar drumul care ni se așterne în față va fi lung și greu.

On terrorism , the past and the future - A complicated world out there !

I live in Cameroon. I am also very angry about the last bombing atacks by Isis. I was in Beirut  out to dinner with friends  when we received sms alerts to stay put because of the bombings. We saw the horror of it on the local news. Next day, Paris, a city I love and where we had spent a week this year and I reconnected with the place…Somehow these things made the last events very personal to me.

Angry as I am I try to understand what can motivate these people and what is their support. Are they just a limited group, lonely crazy extremists? Are they a materialization of a social cleavage, of a deep and wide hate and anger at  other religions, other ways of life? Are we facing a deep social division or is it just a temporary aberation? Where are we headed? I need to find answers and just reading the comments of  melodramatic journalists about it just doesn’t answer my needs.

And I start asking people. Ordinary people here on the street. What do ordinary cameroonians believe?

For one thing they are glad about happened in Paris. Their attitude is: “ Well, now you see how it feels! You French killed lots of us, you exploited us, now you are still arrogant and control our economy and politics ! You got what you deserve! “. They point out that France is helping to  keep in power the corrupt leaders that serve Cameroon on a plate to a France that is greedy and arrogant while the people keep getting poorer.  They point out to monopolistic  French companies that provide expensive and low quality services, they point out that the managers of public corporations, nearly all operating at a loss, exporting the goods to France,  are all French  nationals….and they are frustrated. Well, this bombings helped a bit to compensate their frustration.

I am naturally shocked and I ask how can this be when at the same time they all want to go and emigrate in France. Well, they see no contradiction about this. They want to be over there to live better, but that doesn’t mean they need to love the place. It’s fine to suck the place dry…they owe us!!

But how can this attitude be reconciled with what goes on here in Cameroon, with Boko haram killing all this people in the North of the country. They should be against Boko haram and all islamic extremists!   Well, the answer is even more amazing.  In their view Bokoharam is about Cameroon’s internal politics. The bitter truth is that in the South, where are  the large cities and the country’s leaders,  people don’t care about the “ trash in the North” . They don’t know what Boko haram actually wants to achieve. They never heard of the global califate and what Sharia means and in the abscence of that information they bring the situation down to their level of debate, that this insurgency must be an instrument of political pressure. They point out that once the chief of the Army was changed there were no more Bokoharam attacks and they interpret this as a new understanding and negotiation between the terrorists and the new army chief, not about better defense systems.

And I start to understand that we have a far deeper problem then I (we?) believe we have.  I am sure that Cameroon is not a singular case. All of francophone Central and West Africa is in much the same situation. More than 50 years after the independence of these countries, the links of the chains between the colonies and the metropole are still there, controlling to a large degree their economy and politics. I understand that there is a lot of hate. Some of it is fuelled by corporate greed, some by geopolitical considerations and some by plain bad governance and corruption that is calmly accepted by the international community.  That the lack of education and information is indeed creating monsters in the most literal way and that the road ahead of us is a very long

La vânătoare de potârnichi în Camerun

 

Locuiesc  în  Camerun. Odată ajuns, m-am interesat ce si cum pot să vânez. Internetul îmi oferea numai sejururi pentru străini, de o săptămână, la vânat mare, la 35,000 de euro, într-o zonă bântuită de rebeli și bandiți. Nu mulțumesc…Eu mai curând la vânat mic…

Trec de circul cu obtinerea permisului de armă și a permisului de vânatoare … Important era să aflu ce, unde și cum se vâneaza  Cele două magazine care vând armament nu au fost de mare ajutor…Ei vând arme, nu știu altceva – sau nu vor. Să mă duc singur de nebun în junglă sau în savană nu este cea mai bună idee. Nu există hărți detaliate iar fără un GPS (și nu am) în câteva sute de metrii poți să te rătăcești…și nici nu este foarte prudent.  Asa că singura mea iesire a fost într-o pirogă pe râul Nyong și am luat  două rațe mari și niște sarsele.  Toată chestia a meritat o dată, dar e prea dificil să o faci în mod curent si nici nu-mi place așa mult genul asta. Iar când am aflat ca rațele respective – rața lui Hartlaub – este considerată amenințată – nu prea mi-a mai priit…

Până la urmă, printr-o întâmplare, aflu de un francez, Olivier,  care vâneaza ca și mine, cu câine. Are un metis luat de pe stradă, dar face treabă, mai ales la recuperare. Il sun, ne întâlnim și mergem împreună la vânatoare în weekend.  Cam la 60 km de  Yaounde se deschide o zonă de platou,  cu denivelari mai mici, în care alternează mici corpuri de pădure cu savană în care, din loc în loc, sunt mici loturi cultivate ale țăranilor. In general  manioc,  arahide, rar de tot porumb sau legume. Și aici stau în general păsările de vânat – potârnichi ( varietatea francolin) și mai rar bibilici, evident sălbatice. Uneori apar ca niște năluci porumbei de junglă. Sunt mici, verzi, sa zici ca sunt papagali și sunt tare frumoși. După ce am împușcat unul mi s-a făcut milă și jenă să-i mai împușc. 

Bibilici am văzut o singură dată până acum. Cele de aici sunt foarte atente și sperioase.  La cel mai mic zgomot fug  sau zboară. Este foarte dificil sa te apropii de ele ziua. Insă pe de altă parte sunt fidele locului de baștină și numai rareori pleacă de tot. Așa că în zonele populate, cu sate și cătune, oamenii le prind cu lațuri. Apropos…se mai prind în capacane sau cu câini și se vând pe marginea drumului ca trufandale șobolani de junglă, apoi un animal foarte similar cu nutria și niște căpriori mici de tot (bushbuck).

Alex, ghidul meu cu Clara.

La prima vânatoare cu Olivier mi se luminează și mie cum și ce. Luam cu noi din sat un ghid, pe Alex, cu o macheta și un sac dupa el.  Alex e vânator și el și stie tot terenul ca în palmă și comportamentul vânatului. El alege unde mergem și parcursul, el taie cu macheta drum cînd savana/jungla devine de nepătruns, el este și retrevier – cînd pasărea împușcată cade  ( cu o frecvență exasperantă) în cel mai impenetrabil desiș …In general, ideea este să măturăm câmpurile de culturi. De regulă, potîrnichiile stau dimineața în culturile de arahide și mai ciugulesc și ele câte o alună, două...cînd iese soarele se bagă în culturile de manioc care le oferă și mâncare, și umbră și protecție de ulii.  Când culturile astea sunt așa, pînă pe la brâu, e ok. Poți să mergi bine printre ele, vezi cîinele, epaulezi ușor. Cînd însă sunt mari, și pot să treacă de cap, e mai neplăcut. Mai bine merg pe lîngă și ghicesc dupa zgomot ce face Clara...

Potârnichiile astea sunt nemaipomenite...Varietatea asta nu este dodoloață ca ale noastre. Mai înaltă, ajunge pe la 6-700 grame, este atletică si suplă. Vînate de ulii, pisici sălbatice, șacali și toate cele, ele sunt tare dibace în a se ferii. Cînd  o iau la picior o fac cu schimbari de direcție să-și piarda urma de miros, se întorc pe urmă, se ascund in desișuri, ce mai,  toată gama de tactici de supraviețuire.  Aproape că nu există un scenariu „clasic” cum e la fazan sau la prepeliță. 

In timp, dupa câteva vânători, am ajuns cu Clara să ne înțelegem. Rămâne în aret câteva secunde bune până cînd îmi atrage atenția și mă apropii. Apoi pleacă în filaj. Din acel moment orice se poate întâmpla. Să le salte în câțiva metrii (situația ideală)  sau la 40  -50 de metrii să izbucnească vreo două - trei în direcții diferite (situația cea mai frecventă) și  chiar s-a întimplat să mă ocolească și să sară în spatele meu la câțiva pași (situația cea mai umilitoare). Odată săltate, ele nu au bună cuvința să zboare în sus ca un fazan și să o dobori. Zboară rapid,  la rasul vegetației, se ferește pe după un pom sau un tufiș și apoi se duce planând două, trei sute de metrii. Când se lasă în alt câmp și ai potecă e fain, merită să le urmărești. Dacă e savană până peste cap...

Odată împușcate, recuperarea devine partea a doua a aventurii. Prea rar se întâmplă să cadă civilizat, pe ogor, să mi-o aducă Clara la mână. De obicei cad într-un desiș îngrozitor sau în iarba înaltă cât omul și acolo, cu ultimele puteri,  se bagă sub iarba uscată cu un talent de camuflare extraordinar. Fără câine și fără macetă să-i croiești drum cainelui…rămâi cu amintirea pozei cum au zburat fulgii… Chiar și așa, cam de fiecare dată am avut două trei piese care nu le-am recuperat.

Ce este bine însă este că sunt foarte multe. Cam la fiecare două – trei parcele cultivate este o pereche sau un grup de trei, patru păsări. Revenind peste cîteva săptămâni, la fel – multe! In două – trei ore de vânătoare văd cam 16 – 20 de păsări, trag cam la 10 – 15, ratez doua sau trei, nu recuperez vreo două, așa că mă întorc cu cinci până la opt bucăți. Rareori pot să vânez mai mult pentru că Clara, la zece ani,  nu mai poate săraca. E mai bine când plouă și este mai răcoare, dar atunci potârnichiile nu zboara decât foarte greu, preferă să o ia la picior în desiș. De obicei, din ce am vânat,  îi dau una sau două lui Alex, care se bucură mult de ele ( ei nu prea au bani să ia carne de la măcelărie)…       

Recunosc ca am avut la început probleme și cu tirul. Mă grăbeam să trag până să nu dispară în vegetație, și nu mi se potrivea nici patul. Asta cu patul am rezolvat-o relativ rapid. A trebuit însă să fac un efort de auto-cotrol și concentrare să nu mai trag impulsiv, ci să aloc acea fractiune de secundă de control al țevii și să nu mai trag în situații improbabile. Am tras mai rar, dar mai bine. Cred că și faptul că am aici o semiautomată (nu am găsit un bock sau o juxtapusa)  a contribuit. Psihologic, faptul că știi ca ai mai multe focuri  te face să neglijezi cum țintești. Nu că am tras des mai mult de doua focuri…

Riscuri și greutăți? Mai puțin decât v-ați gândii. In zonă trăiesc mai mule specii de șerpi, în special vipera gaboneză și mai multe tipuri de mambe. Teoretic este posibil să calci pe o viperă sau să pui mâna sau să te așezi lângă o mambă însă probabilitatea este mică. Și dacă nu te așezi la odihnă decât dupa ce ai verificat locul și porti bocanci înalți atunci chiar nu sunt probleme. Bivolii sălbatici pot fi o problemă dacă se cred amenințați dar deocamdată, în zona mea de vînătoare nu sunt decît foarte rari. Terenul este greu, să mergi prin jungla secundară sau savană înaltă nu este o joacă și este epuizant pe distanțe mai mari, dar cu Alex și maceta ne descurcăm…Până la urma, cel mai neplacut sunt capușele dar și astea sunt mai puține ca în America, de exemplu. Așa că, tinuți pantalonii în bocanci, spălată bine Clara cu un insecticid după fiecare  ieșire, și cu asta ne rezolvăm. Ca să nu ne deshidratăm, carăm apă după noi:  2- 3 litrii pentru Clara și câte o sticlă pentru noi. Ah! Si era să uit:  ești tot timpul ud. Fie de la ploaie, fie de la vegetația udă, fie de la transpirație. Cine vrea sa stea uscat…

Dar cu oamenii și autoritățile? Aici foarte mulți oameni vanează, mai ales cu capcane,  așa că vânătoarea este văzută ca o activitate curentă, ca agricultura…Din vânat își iau proteinele animale. Cînd Olivier merge în alte zone întreabă la magazinul satului de un vânător bun și îl angajează ca ghid. Întotdeauna este unul. Ca să nu am conflicte, să nu dau de oameni și să nu am probleme de siguranță a tirului merg la vânătoare numai duminica dimineața când câmpurile sunt pustii.  Din punct de vedere legal, nu există sezoane de vânătoare, limite de recoltă sau autorizații de vanatoare. Olivier și cu mine ne-am propus să nu vânăm în Martie – Aprilie în zona noastră când cuibăresc potârnichiile. Insă aici oamenii,  odată ce au pușcă se duc să împuște fără restricții! Eu și majoritatea vânătorilor europeni ne luăm permis de vânătoare și în teorie există controale. Insă în practică…nimeni nu se obosește. Poate la vânat mare. Olivier care vânează aici de 15 ani în fiecare săptămână nu a fost controlat niciodată. Acum că jihadiști ai Bokoharam încearcă să se infiltreze în Yaounde controalele pe drum sunt mai dese dar eu nu am avut niciodată probleme.  

Cam așa mă distrez pe aici. Dacă ai chef și tu…ești binevenit!