Friday 6 December 2013

Jurnalul unui doliu – continuare, epilog ?



6 decembrie 2013. Am venit în România pe 1 decembrie și am venit sa dorm la Mama. Sarcina de a sorta și decide soarta hârtiilor și lucrurilor ei este plină de sentimente contradictorii. Tandrețe când citesc  scrisorile bunicului meu  către mama, în care îi povestește despre fiecare cățel  de pe moșie în parte (cred ca știu acum de unde mi se trage); noian de amintiri și noduri în gât când citesc scrisorile mele către mama, chinurile mele interne din armată, din perioada divorțului,  din munți când eram geolog, din toate locurile pe unde am fost. Apoi ma simt rău și dur când arunc atâtea lucruri care au definit-o pe Mama: tiparele scoase din Burda, sau pungi întregi de nasturi, ațe și andrele sau revistele ei…Și în tot acest timp, privirea mea luneca la urna care mă aștepta răbdătoare de luni de zile.


Ieri, la 7.30 ieșeam din București și  pe la 10 eram la Nămăiești, la poalele masivului Iezer-Păpușa, satul copilăriei noastre fericite, unde eu am învățat să merg, unde cu Mama și cu Tata și cu Alex (Bubu), fratele  meu mergeam la cules ciuperci și să ne jucăm în pădure…Unde Mama mi-a mărturisit că a trait din cele mai fericite momente ale ei. Am ajuns la Mânăstire. Recunosc locurile perfect deși sigur ca sunt schimbări. Ajung unde pornește poteca ce urcă în creastă. Este ascunsă acum, nu o văd dar picioarele mă duc instinctiv unde trebuie. Au trecut 40 de ani de cînd am mers ultima oară pe această potecă dar amintirile năvălesc. In fața mea apar brusc  niște stînci care strîng poteca iar eu  izbucnesc în rîs și strig, “Dardanelele, Bubule!!” și râd și plâng. Am rămas singurul în viață să car memoriile astea.  Ajung în creastă. S-a defrișat enorm, aproape nu mai recunosc. Continui să urc.  Ajung sus. De aici e bine. Se vede pană departe, vârful Papusei, Sturu, Valea- Mare…privirea se pierde. E un soare puternic și  s-a stîrnit un vînt care mă împinge înainte, în sus. E un vînt bun, e vîntul Mamei. Și îi dau drumul să se ducă pe vînt…  Și îl rog pe Dumnezeu să o odihnească!