Dăm să
mergem de vacanța de Paști la mare. Este ceva impulsiv, ne trezim cu o zi
înainte. In Kribi, statiunea favorita,
sunt doua hoteluri care sunt mai frecventate de europeni. Amândouă sunt
ocupate. Vacanța de Paște coincide și cu un turneu de golf.
Nu-i nimic, îmi zic, am niște recomandări ale unui belgian
mai ciudat, căsătorit cu o cameruneză. Fetele noastre sunt colege și îmi dă
diferite ponturi despre viața de aici în timp ce ne așteptăm odraslele să iasă
de la ore. Fac o rezervare la una din aceste recomandări, un fel de rudă de-a
neveste-si.
Ajungem…semn rău, nici o mașină în parcare. O cladire gen
cămin de nefamiliști, pustie. Nici o perspectivă spre mare, nici o plajă…Urcăm
la etaj, la camera pregătită. Doina intră si iese imediat: “Eu nu stau aici, este caca de șobolan în pat” . Mă uit, s-ar putea
să fie de un gecko mare, un fel de iguană, nu de șobolan, dar îmi înghit
comentariul…oricum camera este cam murdară
și nashpa. Și totuși am venit să ne simțim bine… Mulțumim, poate venim
mai târziu, poate curațați caca de șobolan din pat, au revoir!
Incercăm fără nici un succes hotelurile cunoscute, nu s-a
anulat nici o rezervare…bântuim șoseaua și vedem un anunt…La Marinette, *****, restaurant climatisee, gym, spa, parcking gardee. Are și o coroană pe anunț, or fi stat ceva
sînge nobil pe la ei. Asta e, ma chere! La Marinette cu noi! Poteca de nisip ne
duce într-adevăr la un parking păzit. Hmmm…nici o mașina în parking! Un fel de
buncar din carămida roșie este hotelul *****. Identific și intru în mica
recepție unde sunt întâmpinat cu multă amabilitate, aproape cu servilism. Vreau
să văd o cameră…Bien sur, doriți apartamentul sau o camera la etajul unu sau la
doi, avem o priveliste superbă, avem wifi, gym, restaurant excelent. Ne
strecurăm pe scara chinuită pînă pe balconul îngust și vedem camera. Micuță dar
curată, baia este curată, nici o problemă aducem un pat pentru fetiță. Nu
suntem mofturoși altfel, e OK…cobor să fac check –in-ul și am o pauză…200 USD
pe noapte…Pardon, receptionerul scoate un anunt de sub tejghea, pentru nos cheres visiteurs…în caz de pat
suplimentar se mai adaugă o suprataxa de 50 de dolari…Da, de ce sunt surprins?…
E preț de hotel de *****. Și de cînd
funcționează hotelul? De mai puțin de un an…Aha… Nu vreau să fiu rău dar acum
înțeleg de ce este curat totul. Nu a apucat să se murdărească din lipsă de
clienți la prețurile astea…
Asta este Marinette: Dau să mă conectez la wifi, care pentru
mine, care lucrez în patru țări, cu patru echipe, este esențial. Nu funționează
nici o parolă. De ce aveți nevoie de parolă, că nu-i nici dracu’ în
jur…Recepționerul nu știe alte parole…Da’ are wifi, are! Într-un sfîrșit mi se
aduce un cablu și mă conectez prin ethernet. Ei vedeți că aveți internet!
Dau să mă așez pe scaun…Si nu pot sa-l trag. E prea greu…Realizez
că tot mobilierul hotelului este făcut din lemn masiv, scump, greu, dificil de
mișcat și cît se poate de incomod…Dar ce mai, are mobilier modern din lemn
masiv, are!! Incep ritualul de a-mi pune lucrurile în dulap…Care nu se deschide
decât 15 cm, restul este blocat de o “chestie” prinsă în buloane de perete și a
cărui funcție nu o pot ghicii…Poate ascunde boilerul, care nu a fost prevăzut?
Ok, ok, să nu fim pricinoși, are dulap?
Are. Inăuntru un singur umeraș…Se mai pot aduce câteva? Sigur, mai vin două
după două zeci de minute… suntem trei, nu?
Ascuns după “chestie” este un dispozitiv care regulat pufăie
parfum…și ce parfum…roze, mon cher!! Incerc să-l scot din funcție dar nu
reușesc decât să-l întărât și-mi trage câteva pufăituri în față! Da’ are
pufăitor? Are! Bănuiesc că este instalat
ca o contrapondere la instalațiile din baie, la care WC-ul evident nu este
etanș și se simt efluviile haznalei…
Aer condiționat…bien sur patron, uitați... și vine un crivăț
care nu poate fii domolit. Incerc să pătrund tainele telecomenzii dar nu
reușesc decât să fac crivătul să se bălăngăne prin toată cameră si cu
predilectie pe locul unde în mod obligatoriu va fi patul suplimentar…Da’ am AC?
Am…
Patul pentru fetiță, vă rog… bien sur patron, și vine un pat
din ăla care se umflă și se face mai mare decît patul nostru queen size și ne
scoate afară din cameră…trebuie să-l ridicăm pe-o parte să ne miscăm prin
cameră… Ca orice pat care se umflă, el se și dezumflă, așa cum am aflat în
timpul nopții, dormind pe el. Fetele mele au zis ca avînd în vedere că eu am
fost în Arctica, sunt mai potrivit să suport crivățul dacă nu vreau să transpir
toată noaptea.
Am avut și restaurant… Unul întreg, numai pentru noi trei.
Nu mai țin minte ce-am mîncat, a fost manjeabil fără să fie remarcabil. Dar țin
minte nota de plată că a fost una din cele mai mari pe care le-am platit
vreodată în țara asta…Am avut și mic dejun, dar unul african, cu iahnie de
fasole. Am cerut ouă ochiuri simple și mi-a venit o omletă simplă făcută în
ulei vechi cu aromă îmbătătoare de ceapă…
Personalul… săracii…nu mai știau cum să-mi facă pe plac și
se mirau de cît sunt de dificil și se scuzau, se scuzau, se scuzau…
Pe parcursul a două zile constatăm că hotelul Marinette este
simptomatic pentru un curent răspândit în Africa…Să ne jucăm de-a
europenii - să luăm o formă occidentală,
cine stie? Poate se ia. Și atunci poate o sa trăim și noi ca ei…Dar jocul
acesta eșuează lamentabil pentru că nu este însoțit de munca și efortul și
know-how-ul care stau în spatele principalelor reguli și convenții ale bunului
simț, ale eticii muncii, lipsesc cunoștințele de bază și mai presus de toate,
regula lucrului făcut temeinic…Totul se face de formă…Se pun balustrade de inox
care ruginesc imediat pe scări prost zidite, se vînd piese “noi și originale”
care durează o zi, funcționarii poartă costum și cravată dar sunt incompetenți
sau/și corupți, se fac ateliere și seminarii și se spun cuvinte potrivite și
înălțătoare dar nu se face mai nimic din ce s-a hotărât, există o mie de
autorități și nici o regulă adevărată, două ministere ale educației și sunt 14
copii pe un manual…
Obsesia pentru formă, pentru protocol, este unul din răurile
cele mai mari în Africa. Am observat o corelație directă între incapacitatea
statului și obsesia pentru protocol și formă…Apogeul l-am văzut în Republica
Central Africană, acum vreo doi ani, la o conferință. Era absolut ridicol. Cred
că protocolul regal la curtea Spaniei medievale era mai simplu…Asta în timp ce
soldații din garda prezidențială dormeau în post fără nici o jenă. Gândurile mele de atunci au fost profetice… Un
an mai târziu rebelii bandiți ai Seleka alungau președintele din țară și lansau
un haos și un jaf general.
Victimele formei fără fond sunt oamenii simplii, unii din ei
foarte muncitori. Cine crede că este ușor să muncești la sapă pe 30g C si 80%
umiditate timp de o zi este invitat să încerce. Ii văd la atelierul mecanic la
care ma duc zilnic. Cînd sunt motivați muncesc de nu-i adevărat, disciplinat.
Oamenii sunt săraci, foarte săraci. Dar au aceleași aspirații ca și mine , ca
și tine. Să aibă un trai decent, să-și vadă copii sănătoși, să meargă la o
școală care să-i învețe să reușească în viață… Cum se poate ajunge
aici…răspunsul este complex, dar un lucru este sigur… Nu cu modelul Marinette.
No comments:
Post a Comment