Muntele si "sportivii de tastatură"

Muntele si "sportivii de tastatură"

Copilăria și tinerețea mea au avut ca fundal muntele, spațiul în care se întîlneau natura, cunoașterea și aventura, parametrii care mi-au direcționat ulterior viața. Mi-am ales o cariera care a însemnat cunoașterea și descoperirea naturii, și am ales ca fundal zona montană. Și a fost cea mai frumoasa parte a vieții mele profesionale, deși se desfașura în perioada greutaților anilor '70 și  '80.  O viata grea uneori dar atat de frumoasă! Și bineînteles că muntele, pădurea și hălăduirea prin munți au fost întotdeauna undeva aproape de mine și un mod predilect de recreere sau de refugiu spiritual.

De obicei evitam zonele care le știam aglomerate. Bucegii i-am facut când aveam 15-16 ani și de atunci i-am vizitat doar sporadic.  Potecile erau atunci la fel de  aglomerate ca o alee printr-un parc (scuzati licența, nu era CHIAR așa de rau). Eram de gasit prin Ciucaș în week-end sau prin Piatra Craiului, Făgăraș, Parâng, Apuseni. Și acolo era uneori aglomerat și aveam "strategii" cum sa ajungem sa gasim locuri la prici în cabană. Mai târziu am batut locuri chiar mai izolate:  Căpățâna, Retezat, Vâlcan, etc. Ca geolog prospector și cercetător rareori aveam luxul unei poteci sau al unui drum și mai des vedeam animalele pădurii sau ciobani decât turiști.

In ultimii ani nu am mai bătut munții decât rareori și atunci tot în zone mai izolate. Alte debușeuri în natură: pescuit, vânătoare, apoi plecarea din tara cu lucru...O serie de circumstanțe care m-au ținut departe de poteca de munte...

Au trecut anii și iată-mă în postura de tătic care trebuie sa-si introduca copilul în tainele și frumsețile naturii. Simt atâta bucurie sa-i arat fetiței mele de sapte ani cum arată bradul și mesteacănul, urzica și menta, cum sa culeaga zmeură, o urma de vulpe și râmătura mistrețului...Unde? Păi, o luăm ușurel și potecile din jurul Predealului par ideale pentru primele lecții introductive și pentru un concediu la răcoare, departe de canicula bucureșteană.

Predealul pare un boom al dezvoltarii turistice: hoteluri și pensiuni noi au apărut ca proverbialele ciuperci...Mașinile umplu parcările. Corturi în poieni, oameni în jurul focurilor...Se anunță ceva aglomerație pe potecile montane...

Si plecăm la drum: de la Trei Brazi la Timis, surpriză...Poteca era parcă rezervată pentru noi: nimeni sa ne deranjeze cu hăulituri și manele. Zmeura era acolo la întâlnire, pe marginea potecii, neculeasă de nimeni. Și Alunele și Ciupercile bune. Chiar și o Veverița, nesperiată...Ceva nu era în regulă...

A doua zi, la întoarcere din Valea Cheii, cabaniera de la Poaina Secuilor ne priveste cu mirare când, transpirați de urcus, cumpărăm apă: "Chiar ati venit pe traseu? Rar mai vedem turiști sportivi!" Ma simt stânjenit sa fiu numit "sportiv", cu kilele mele suplimentare...Dar aflu ca în jargonul local majoritatea turiștilor sunt "sportivi de tastatura" iar arena sportivă nu mai este muntele ci barul sau internet cafe-ul. Excursia montană este de la mașină la locul de picnic. Turismul "sportiv" este reprezentat de pensionari vârstnici plimbându-se agale pe șosea comentând mașinile care-i evită cu dibăcia dobândită în aglomerațiile urbane...Potecile turistice sunt libere...Numai ATV-urile deranjează liniștea pădurii, înlocuind manelele...

Am sentimente ambigui fata de fenomenul abandonarii acestei distractii care de multe ori devine o pasiune și dă naștere la vocații. Pe de o parte, am o bucurie egoistă că se lasă un spațiu restrâns celor care chiar apreciază acest dar al naturii. In fond este o țară liberă în care fiecare își petrece timpul liber cu ce distracție dorește. Poate ca potecile munților și cabanele montane erau înainte aglomerate pentru că tinerii nu găseau în altă parte o iluzorie libertate departe de miliția populară, unde se puteau distra dincolo de urâta ora 10.00.

Pe de altă parte îmi pare rău ca acestă generatie poate își rateaza o șansă. Și cel mai important:  cum să-i facem sa aprecieze natura, "mediul" și să-i convingem să participe la eforturile de conservare? Atât timp cât "mediul" va fi pentru ei spațiul virtual al jocului pe calculator, cum vom realiza o autentică conștientizare a problemelor care înfruntă Pământul? Istericii care se leaga cu lanțuri sau flutură pancarte cu "Salvați ..." la orice meeting fie politic fie cultural și în curând la nunți, botezuri și înmormântări nu cred ca sunt o soluție pe termen lung.

Am o rază de speranță...un grup de copii cu animatorul lor vin în urma noastră din pădure. Sunt obosiți dar plini de entuziasm...Sunt frumoși!

         

Orfelinatul Elefantilor

ORFELINATUL ELEFANTILOR

De data asta ne-am hotarat sa fim si noi turisti adevarati. Cu masina proprie, cu copil, cu rezevari la hotel, tot tacamul. Sa cunoastem Sri Lanka, tara in care locuim. Si ne-am hotarit sa incepem cu orasul Kandy, la doua sau trei ore, adica 100 de km de Colombo pe traficul ingrozitor din tara asta (589 de morti in accidente de trafic in primele trei luni din 2012).

Pe drum insa ne-am oprit intr-un loc foarte special, care se numeste Pinnawalla si unde este un “orfelinat de elefanti”.  Orfelinatul asta,  chiar asta a fost la inceput. Chiar orfelinat. Erau cazuri de pui de elefanti salbatici care erau gasiti in gropi sau ratacind singuri, si care trebuiau intr-un fel, rezolvati. Dupa mutari in diferite locuri, autoritatile din Sri Lanka au stabilit aici orfelinatul, intr-o fosta cultura de cocos de aproximativ 10 ha, in apropierea unui riu. Cu timpul, turma de elefanti s-a inmultit, fie prin incrucisare fie prin alte adoptii de pui abandonati, sau cazuri speciale, cum este elefantul Raja, orbit de impuscaturile unor braconieri sau o femela elefant care a pierdut un picior calcind pe o mina…Acum , cu 83 de elefanti, Pinnawalla adaposteste cea mai mare turma de elefanti domesticiti din lume iar terenul dedicat  se va marii in curind.

Cind am ajuns acolo, nu stiam la ce sa ne asteptam. Mai bine zis, credeam ca o sa vedem niste padocuri cu elefanti si niste grajduri. Si spre uimirea si socul meu, cind am patruns in perimetrul respectiv, primul lucru care l-am vazut a fost un elefant liber, fara nici un ingrijitor, mergand cu un aer destul de hotarit pina la o estacada. A trecut la citiva pasi de mine, un EU cam inghetat, conditionat cum sunt mai curind de elefantii salbatici din Africa, unde o astfel de apropiere poate sa insemne moarte. (Poza 1)

 Aici, domnul elefant a asteptat cuminte la estacada pina cind i-a venit rindul sa primeasca fructe de la turisti…Era ora lui de primit bunatati…M-am obisnuit apoi…totii elefantii care sunt in libertate acolo, marea majoritate, sunt socializati. Vin la turisiti, se lasa mangaiati si fotografiati, primesc bunatati... (Poza2) Majoritatea prefera sa stea in grup, unde turistii sunt rugati sa-i lase in pace sa-si manince frunzele si sa interactioneze intre ei,  insa nu exista garduri, bariere, etc. (Poza3)

Iar pentru mine, spectacolul interactiunii intre elefanti este fascinant. Nu ma pot desprinde de specatacolul a doi imensi pahidermi care-si sprijina fruntile, se mangaie cu trompele, se saruta …si stau apoi fata in fata intr-o miscatoare comuniune…

(poza4) Sau sa vezi nazdravaniile unui pui de elefant, micut si ghidus care se alinta stand in popou, si tavalindu-se pe jos, orice numai sa mai stea sa se joace cu copii (de om), in timp de mamica lui vrea sa-l duca la turma, si-l atinge usor cu trompa, ca o mangaiere blanda de mamica care numai ca nu spune: “Hai pui, lasa joaca si hai sa mergem!”  Spectacolul este fascinant. Fetita mea, Ana se joaca cu puiul…el ii intinde trompa, Ana il ia …era sa zic, “de mana”!  (poza5,6)

 

Nu sunt adeptul antropomorfizarii animalelor. Toate filmuletele cu animale care vorbesc engleza, poarta haine etc, si care sunt dotate cu caracteristici strict umane, imi repugna. Eu iubesc animalele asa cum sunt ele, cu aspectele mai placute sau mai putin placute pentru noi, oamenii. Dar privind aceste majestuase, blande, rabdatoare fiare, nu pot sa nu remarc ca exista gesturi, expresii care par a fi comune cu cele umane.

Il vizitam si pe orbul Raja, un “tusker”- adica elefant cu colti.  Sta intr-un adapost cu un mahut care ne invita sa-l mangaiem ( da' sa-i dam si lui 100 de rupii, asa, de placere). Mai tirziu vedem cum toata turma aproape, merge la rau sa faca baie si sa bea, traversand drumul. O alta imagine impresionanta…zeci de uriasi, mergand agale dar cu un sens “al misunii” daca pot sa zic asa, foarte clar. Nu e nevoie de multi mahuti. In fruntea turmei merg pe jos doi mahuti ca sa fie siguri ca se da lumea la o parte. In rest, disciplina de grup ii tine pe toti impreuna…

Fideli misiunii noastre de a fi turisti “clasici”, a doua zi Ana si cu mine facem o plimbare pe o elefanta, Seeta. Seeta este elefanta (poate nu o fi corect gramatical dar chiar nu pot sa-i spun “femela”) de la o firma linga Orfelinat, care organizeaza plimbari. Cred insa ca au ceva cu turistii…Seeta este slaba si are o sira a spinarii foarte pronuntata, si perna pe care stam nu face aproape nimic sa ne fereasca de apofizele ei care ne masacreaza noada la fiecare pas. Eroic, zimbesc si dau din mana cind Doina ne fotografiaza, in rest, ma foiesc si injur in gind aceasta initativa, si-mi caut diferite pozitii mai putin agonizante. Ma gindesc ca greutatea mea e de vina, pina o aud si pe Ana, care entuziasta altfel, imi spune ca si ea abia asteapta sa ne dam jos….(poza7)

O las pe Seeta. Nu este singura care face sacrifici umane… Sri Lanka este unul din putinele locuri unde elefantul asiatic are inca o populatie sanatoasa, dar asta are si neajunsuri. Anual, peste zece oameni sunt  omorati de elefanti, si sute de hectare de culturi sunt distruse. Insa jos palaria fata de acest guvern care incearca sa remedieze si sa mentina “pacea”. S-a infiintat un fond de asigurari pentru pagubele pricinuite de elefanti, se intind garduri electrice care sa fereasca culturi, etc, etc. Si in special, se simte in toata tara o simpatie deosebita si o mindrie pentru elefantii lor.

    

Street cows

Street Cows …

It’s the rainy season in Sri Lanka. It rains cats and dogs, the nature is unleashed. Thunder and flashes  surround us all the time.  It’s not the time to leave even the meanest dog outside. Not to mention.. a cow! But here it is, a wet, unhappy cow under this downpour, surrounded only by the city: cement and bricks. I have seen previously some scrawny cows wandering alone tacking a bit of grass here and there from gardens and wastelands. But this is too much…this cow intrigues me and I pass the remark to my driver: ‘What a bad master to leave his cow in the rain lke this” The answer astounds me: “Well sir, it doesn’t have a master!” “What do you mean, it doesn’t have a master. This is not like a stray dog or a street cat to abandon!” “Yes sir, it’s a cow who was bought to escape sacrifice, and left free!” And gradually I start discovering another facet of the society I live in…” The “Sacrifices War!”

 The Budhists, who form the majority in Sri Lanka, are against sacrifices or any form of taking lives. Life is something holy. Sri lankan Budhism is vibrant, and the budhist monks are quite “militant” and the Government  leaders themselves are very religious and religious holydays are quite strictly obeyed…Including each full moon, or “Poya”…

Tamils are hindus mainly. They believe in several gods, among them the goddess Kali, the goddess of Death and War (among others) and Kali requieres sacrifices. If the worshipers are poor they will sacrifice a chiken. If they are better off, they will sacrifice a goat. There are important festivals when more hundreds of goats are sacrificed. Here, I read in the papers: “About 700 goats and scores of chickens were to be sacrificed on Tuesday during a traditional religious ceremony at the Munnewaram temple, just north of the capital Colombo.  The grisly ritual, in which goats are decapitated in public using a large hatchet, was first banned in the 1980s but was revived as locals believe the animals' blood wards off evil spirits.”

Other news  in papers and blogs are even more explosive but they also appeal to my sense of humor: “Minister X went in province Y to stop the sacrifices of 140 goats …” which prompts the comment form an anonimous reader: “ He will be punished by Kali! Doesn’t he know that the hero Z always sacrificed goats before going towar ans he was always a winner!?”

The Muslims and the few Chrisitians do not engage in religious animal sacrifices and they will eat beef. Not me because here beef is tough like shoeleather. And this is where problems begin because Budhists, monks I believe, just like the kind souls and animal rights activists want o save them, sothey go to the slaughter haouse and buy the cows and then they release them…And so you get …the street cows.

Vacile strazii

Vacile strazii…

E sezonul ploios in Sri Lanka. Ploua cu fulgere si tunete, se dezlantuie natura. Sa nu scoti un caine in strada. Dara-mi-te o vaca! Pe strada, in oras…asfalt, ciment, caramida…si o vaca rebegita care are un aer nefericit sub potopul asta… ce-o fi cautind aicea… Am mai vazut vaci, solitare, pe strada, smulgind cite o gura de iarba de pe la garduri sau din spatiile virane. Amarate altfel.  Dar vaca asta sub potop chiar ma intriga si remarc soferului meu “Ce stapin rau sa lase vaca asa!”…raspunsul lui este naucitor ‘Pai, sir, nu are stapin.’ ‘ Cum adica…nu are stapin? Asta nu-i caine sau pisica  sa-l abandonezi asa sau sa se inmulteasca in devalmasie…”  “Ba da sir, este o vaca scapata de la sacrificu si lasata libera…’Si incetul cu incetul incep sa mai dezvalui un aspect al societii de aici…Razboiul sacrificiilor animale…

Budhisti, majoritari in Sri Lanka, sunt importiva sacrificiilor si a oricarei forme de a lua viata pe care ei o considera sfanta. Budhismul din Sri Lanka este foarte “vibrant” cu calugari militanti, iar guvernul este la rindul sau foarte pios, si sarbatorile religioase sunt mentinute cu cerbicie.

Tamilii sunt hindusi. Ei cred in mai multi zei printre care si in zeita Kali, care cere sacrificii. Daca oamenii sunt mai modesti, sacrifica niste gaini. Daca sunt mai ‘inzestrati’ , capre si sunt fesitvale religioase  la care se sacrifica si peste o suta de capre…La unmoment dat aflu ca acest sacrificii au fost interzise prin lege dar ele s-au reluat odata cu relaxarea aplicarii stricte.  Titlurile din ziare si de pe blog-uri sunt fulminante dar pentru mine au si nuante amuzante: ”Ministrul X s-a deplasat in Provincia Y pentru a impiedica sacrificarea celor 140 de capre” ….la care comentariu unui anonim: “Lasa ca o sa-l pedepseasca pe el Kali (Zeita mortii si a razboiului)…El nu stie ca eroul Z intotdeauna sacrifca capre lui Kali inainte de a se duce la razboi si intotdeauna cistiga?! ”

Musulmanii si putinii crestini nu fac sacrificii religioase dar si ei, ca tot omul maninca carne de vita. Si majoritatea budhistilor maninca carne de vita. Eu nu prea ca aici e tare ca talpa. Ca sa maninci carne de vita, insa, vitele trebuiesc sacrificate…Ei, si aicea intervin problemele pentru ca budhistii, cam ca sufletele miloase de la noi care se opun euthanasierii cainilor strazii, fac ce pot ca sa impiedice abatorizarea, taiere, cum vreti sa-i spuneti. Asa ca se duc la abator si cumpara de acolo vacile. Si le lasa libere…Si asa apar vacile strazii… 

Sudanul, CNN-ul si Chinezii.

Dupa sase luni foarte “intense”, am plecat din Sudanul de Sud, din Juba, cu citeva zile inainte de istoricul referendum din 9 ianuarie 2011, care a oficializat o stare de fapt existenta din 2005: independenta Sudanului de Sud fata de Sudan-ul “initial” sau de Nord, cum vreti sa-i spuneti. Intors la Washington, seful de departament m-a intrebat atunci cum cred ca vor evolua lucrurile. Am fost categoric: “Daca nu se gaseste o solutie politica pentru alipirea regiunii Abiey la Sudanul de Sud, va fi razboi.” “ O da, desigur…petrolul!” “Nu” am rapuns ”Dinka au ajuns la capatul rabdarii!!”

Actul politic al referendumului consfintea o evidenta. Diferentele intre cele doua tari sunt atit de socante incit te intrebi cum a fost posibil sa fie vreo data impreuna: un Nord desertic, arab, islamic, sever si un Sud cu vegetatie pina la luxurianta, nilotic, crestin si animist, si daca nu vesel cel putin relaxat. Si o relatie intre cele doua regiuni constanta in decursul istoriei: Sudul a fost intotdeauna o baza de resurse de exploatat pe de’ a moaca de catre Nord. Ce aume? Simplu, aproape tot: sclavi, pina in 2005, fildes, carne de vinat, vite, cereale, fructe si legume, lemn inclusiv teak, etc, etc. Iar din anii 90’ petrol. Ce servicii sociale, beneficii economice, recunoastere politica etc, etc au primit cei din sud, in schimbul tuturor acestor resurse? Nimic…

Text box - Scurt istoric

Populatia din Sudanul de Sud s-a razvratit impotriva Nordului chiar dinainte de independenta, din 1955 cind federalizarea promisa nu s-a materializat. Razboiul a durat pina in 1977, cind au obtinut o oarecare autonomie. In 1983, Nordul se declara republica islamica si introduce Sharia. Sudul intra atunci in rebeliune si incepe cel mai lung razboi civil din istoria Africii, pina in 2005. Atunci, prin intermedierea SUA, Etiopia, Kenya si alte state, s-a incheiat un acord de pace dupa un razboi civil care dura de 22 de ani si care a facut milioane de victime. Sudanul de Sud devenea semi-autonom. In 25 ianuarie 2011, Sudanul de Sud a votat intr-un referendum daca doreste sa ramana intr-un stat unitar Sudanez sau sa se separe ca stat independent. Regiunea Abiey, care este una din zonele cele mai bogate in petrol, si care formal apartinea de Sudanul de Nord, trebuia sa voteze daca vrea sa se alipeasca de Nord sau de Sud. Acest scrutin nu s-a mai tinut deoarece nu a existat o intelegere asupra dreptului la vot. Populatia permanenta alcatuita din negrii nilotici din tribul Dinka voiau sa voteze numai ei. Arabii din tribul Misereya, care sunt nomazi si care vin doar in sezonul uscat cu vitele sa pasca in regiune sustineau ca si ei au drept de vot. In prezent luptele la frontiera dintre Nord si Sud au depasit in volum simplele hartuieli si tatonari si au intrat in zona de conflict militar deschis.

In tot Sudanul de Sud exista un singur spital in 2010, in fosta cazarma a regimentului King’s African Rifles. Desi toate cerealele se cultivau aici, nu exista nici o moara. Desi aici era tot lemnul, nu exista nici o fabrica de prelucrarea lemnului. Nimic. Scolile erau niste pietre sub un pom, sub care soldati din guerilla de eliberare care stiau sa scrie si sa citeasca, predau copiilor, scriind cu radacini de manioc fierte pe piei de vita neagra intinse pe un cadru … Faina era ceva ce venea din cer cu niste mari pasari albe pe care scria cu albastru UN. Citeva organizatii neguvernamentale cum ar fi Oxfam si altele au dus greul serviciilor medicale si sociale. In 2010 erau numai 8 (opt) moase certificate pentru toata tara…Cu ajutorul donatorilor se construisera aproape 200 de scoli…Cu drumurile era mai rau…

Si azi citesc pe CNN.com ca ar trebui ca chinezii, datorita intereselor lor in extractia de petrol, sa intervina si sa negocieze pacea intre Sudanul de Nord si de Sud. Si ii citeza pe niste baieti din think-tank-uri pe Securitate Globala, care trag linii pe harta si citeaza interese economice si nume de mari companii…Si am un sentiment de déjà vu, de domni cu mustata si purtind casti coloniale care indica cu pipa linii drepte pe aceleasi harti…Niste miopi!

Si gindul ma duce la o discutie de neuitat, care am avut-o intr-o camera modesta, in Juba, cu mai multi sefi traditionali Dinka din Abiey, inainte de referendum. Cu o hotarire linistita mi-au spus clar ca ei nu vor accepta niciodata sa mai supusi sub administratie araba, din Nord. S-au pacalit de doua ori deja si datoria lor fata de trib era clara. Erau pregatiti, sufleteste si material sa re-inceapa razboiul, o stare mai normala pentru ei decit pacea…Nu mai voiau sa aiba lupte tot timpul cu pastorii arabi misereya, sa li se rapeasca copii ca sclavi, sa se supuna Sharia… Erau in Juba ca sa aduca acest mesaj fratilor lor Dinka din conducerea Armatei si a Statului. Asa ca, sunt convins ca atita timp cit comunitatile nilotice nu vor fi sub conducerea politica a propriilor lor conationali, aici va fi izvor de conflict…o alta Gaza, un alt Kurdistan…

Pentru alte impresii din Sudanul de Sud, vezi intrarile din 2010 din www.danliveblog.blogspot.com