Muntele si "sportivii de tastatură"

Muntele si "sportivii de tastatură"

Copilăria și tinerețea mea au avut ca fundal muntele, spațiul în care se întîlneau natura, cunoașterea și aventura, parametrii care mi-au direcționat ulterior viața. Mi-am ales o cariera care a însemnat cunoașterea și descoperirea naturii, și am ales ca fundal zona montană. Și a fost cea mai frumoasa parte a vieții mele profesionale, deși se desfașura în perioada greutaților anilor '70 și  '80.  O viata grea uneori dar atat de frumoasă! Și bineînteles că muntele, pădurea și hălăduirea prin munți au fost întotdeauna undeva aproape de mine și un mod predilect de recreere sau de refugiu spiritual.

De obicei evitam zonele care le știam aglomerate. Bucegii i-am facut când aveam 15-16 ani și de atunci i-am vizitat doar sporadic.  Potecile erau atunci la fel de  aglomerate ca o alee printr-un parc (scuzati licența, nu era CHIAR așa de rau). Eram de gasit prin Ciucaș în week-end sau prin Piatra Craiului, Făgăraș, Parâng, Apuseni. Și acolo era uneori aglomerat și aveam "strategii" cum sa ajungem sa gasim locuri la prici în cabană. Mai târziu am batut locuri chiar mai izolate:  Căpățâna, Retezat, Vâlcan, etc. Ca geolog prospector și cercetător rareori aveam luxul unei poteci sau al unui drum și mai des vedeam animalele pădurii sau ciobani decât turiști.

In ultimii ani nu am mai bătut munții decât rareori și atunci tot în zone mai izolate. Alte debușeuri în natură: pescuit, vânătoare, apoi plecarea din tara cu lucru...O serie de circumstanțe care m-au ținut departe de poteca de munte...

Au trecut anii și iată-mă în postura de tătic care trebuie sa-si introduca copilul în tainele și frumsețile naturii. Simt atâta bucurie sa-i arat fetiței mele de sapte ani cum arată bradul și mesteacănul, urzica și menta, cum sa culeaga zmeură, o urma de vulpe și râmătura mistrețului...Unde? Păi, o luăm ușurel și potecile din jurul Predealului par ideale pentru primele lecții introductive și pentru un concediu la răcoare, departe de canicula bucureșteană.

Predealul pare un boom al dezvoltarii turistice: hoteluri și pensiuni noi au apărut ca proverbialele ciuperci...Mașinile umplu parcările. Corturi în poieni, oameni în jurul focurilor...Se anunță ceva aglomerație pe potecile montane...

Si plecăm la drum: de la Trei Brazi la Timis, surpriză...Poteca era parcă rezervată pentru noi: nimeni sa ne deranjeze cu hăulituri și manele. Zmeura era acolo la întâlnire, pe marginea potecii, neculeasă de nimeni. Și Alunele și Ciupercile bune. Chiar și o Veverița, nesperiată...Ceva nu era în regulă...

A doua zi, la întoarcere din Valea Cheii, cabaniera de la Poaina Secuilor ne priveste cu mirare când, transpirați de urcus, cumpărăm apă: "Chiar ati venit pe traseu? Rar mai vedem turiști sportivi!" Ma simt stânjenit sa fiu numit "sportiv", cu kilele mele suplimentare...Dar aflu ca în jargonul local majoritatea turiștilor sunt "sportivi de tastatura" iar arena sportivă nu mai este muntele ci barul sau internet cafe-ul. Excursia montană este de la mașină la locul de picnic. Turismul "sportiv" este reprezentat de pensionari vârstnici plimbându-se agale pe șosea comentând mașinile care-i evită cu dibăcia dobândită în aglomerațiile urbane...Potecile turistice sunt libere...Numai ATV-urile deranjează liniștea pădurii, înlocuind manelele...

Am sentimente ambigui fata de fenomenul abandonarii acestei distractii care de multe ori devine o pasiune și dă naștere la vocații. Pe de o parte, am o bucurie egoistă că se lasă un spațiu restrâns celor care chiar apreciază acest dar al naturii. In fond este o țară liberă în care fiecare își petrece timpul liber cu ce distracție dorește. Poate ca potecile munților și cabanele montane erau înainte aglomerate pentru că tinerii nu găseau în altă parte o iluzorie libertate departe de miliția populară, unde se puteau distra dincolo de urâta ora 10.00.

Pe de altă parte îmi pare rău ca acestă generatie poate își rateaza o șansă. Și cel mai important:  cum să-i facem sa aprecieze natura, "mediul" și să-i convingem să participe la eforturile de conservare? Atât timp cât "mediul" va fi pentru ei spațiul virtual al jocului pe calculator, cum vom realiza o autentică conștientizare a problemelor care înfruntă Pământul? Istericii care se leaga cu lanțuri sau flutură pancarte cu "Salvați ..." la orice meeting fie politic fie cultural și în curând la nunți, botezuri și înmormântări nu cred ca sunt o soluție pe termen lung.

Am o rază de speranță...un grup de copii cu animatorul lor vin în urma noastră din pădure. Sunt obosiți dar plini de entuziasm...Sunt frumoși!