Orfelinatul Elefantilor

ORFELINATUL ELEFANTILOR

De data asta ne-am hotarat sa fim si noi turisti adevarati. Cu masina proprie, cu copil, cu rezevari la hotel, tot tacamul. Sa cunoastem Sri Lanka, tara in care locuim. Si ne-am hotarit sa incepem cu orasul Kandy, la doua sau trei ore, adica 100 de km de Colombo pe traficul ingrozitor din tara asta (589 de morti in accidente de trafic in primele trei luni din 2012).

Pe drum insa ne-am oprit intr-un loc foarte special, care se numeste Pinnawalla si unde este un “orfelinat de elefanti”.  Orfelinatul asta,  chiar asta a fost la inceput. Chiar orfelinat. Erau cazuri de pui de elefanti salbatici care erau gasiti in gropi sau ratacind singuri, si care trebuiau intr-un fel, rezolvati. Dupa mutari in diferite locuri, autoritatile din Sri Lanka au stabilit aici orfelinatul, intr-o fosta cultura de cocos de aproximativ 10 ha, in apropierea unui riu. Cu timpul, turma de elefanti s-a inmultit, fie prin incrucisare fie prin alte adoptii de pui abandonati, sau cazuri speciale, cum este elefantul Raja, orbit de impuscaturile unor braconieri sau o femela elefant care a pierdut un picior calcind pe o mina…Acum , cu 83 de elefanti, Pinnawalla adaposteste cea mai mare turma de elefanti domesticiti din lume iar terenul dedicat  se va marii in curind.

Cind am ajuns acolo, nu stiam la ce sa ne asteptam. Mai bine zis, credeam ca o sa vedem niste padocuri cu elefanti si niste grajduri. Si spre uimirea si socul meu, cind am patruns in perimetrul respectiv, primul lucru care l-am vazut a fost un elefant liber, fara nici un ingrijitor, mergand cu un aer destul de hotarit pina la o estacada. A trecut la citiva pasi de mine, un EU cam inghetat, conditionat cum sunt mai curind de elefantii salbatici din Africa, unde o astfel de apropiere poate sa insemne moarte. (Poza 1)

 Aici, domnul elefant a asteptat cuminte la estacada pina cind i-a venit rindul sa primeasca fructe de la turisti…Era ora lui de primit bunatati…M-am obisnuit apoi…totii elefantii care sunt in libertate acolo, marea majoritate, sunt socializati. Vin la turisiti, se lasa mangaiati si fotografiati, primesc bunatati... (Poza2) Majoritatea prefera sa stea in grup, unde turistii sunt rugati sa-i lase in pace sa-si manince frunzele si sa interactioneze intre ei,  insa nu exista garduri, bariere, etc. (Poza3)

Iar pentru mine, spectacolul interactiunii intre elefanti este fascinant. Nu ma pot desprinde de specatacolul a doi imensi pahidermi care-si sprijina fruntile, se mangaie cu trompele, se saruta …si stau apoi fata in fata intr-o miscatoare comuniune…

(poza4) Sau sa vezi nazdravaniile unui pui de elefant, micut si ghidus care se alinta stand in popou, si tavalindu-se pe jos, orice numai sa mai stea sa se joace cu copii (de om), in timp de mamica lui vrea sa-l duca la turma, si-l atinge usor cu trompa, ca o mangaiere blanda de mamica care numai ca nu spune: “Hai pui, lasa joaca si hai sa mergem!”  Spectacolul este fascinant. Fetita mea, Ana se joaca cu puiul…el ii intinde trompa, Ana il ia …era sa zic, “de mana”!  (poza5,6)

 

Nu sunt adeptul antropomorfizarii animalelor. Toate filmuletele cu animale care vorbesc engleza, poarta haine etc, si care sunt dotate cu caracteristici strict umane, imi repugna. Eu iubesc animalele asa cum sunt ele, cu aspectele mai placute sau mai putin placute pentru noi, oamenii. Dar privind aceste majestuase, blande, rabdatoare fiare, nu pot sa nu remarc ca exista gesturi, expresii care par a fi comune cu cele umane.

Il vizitam si pe orbul Raja, un “tusker”- adica elefant cu colti.  Sta intr-un adapost cu un mahut care ne invita sa-l mangaiem ( da' sa-i dam si lui 100 de rupii, asa, de placere). Mai tirziu vedem cum toata turma aproape, merge la rau sa faca baie si sa bea, traversand drumul. O alta imagine impresionanta…zeci de uriasi, mergand agale dar cu un sens “al misunii” daca pot sa zic asa, foarte clar. Nu e nevoie de multi mahuti. In fruntea turmei merg pe jos doi mahuti ca sa fie siguri ca se da lumea la o parte. In rest, disciplina de grup ii tine pe toti impreuna…

Fideli misiunii noastre de a fi turisti “clasici”, a doua zi Ana si cu mine facem o plimbare pe o elefanta, Seeta. Seeta este elefanta (poate nu o fi corect gramatical dar chiar nu pot sa-i spun “femela”) de la o firma linga Orfelinat, care organizeaza plimbari. Cred insa ca au ceva cu turistii…Seeta este slaba si are o sira a spinarii foarte pronuntata, si perna pe care stam nu face aproape nimic sa ne fereasca de apofizele ei care ne masacreaza noada la fiecare pas. Eroic, zimbesc si dau din mana cind Doina ne fotografiaza, in rest, ma foiesc si injur in gind aceasta initativa, si-mi caut diferite pozitii mai putin agonizante. Ma gindesc ca greutatea mea e de vina, pina o aud si pe Ana, care entuziasta altfel, imi spune ca si ea abia asteapta sa ne dam jos….(poza7)

O las pe Seeta. Nu este singura care face sacrifici umane… Sri Lanka este unul din putinele locuri unde elefantul asiatic are inca o populatie sanatoasa, dar asta are si neajunsuri. Anual, peste zece oameni sunt  omorati de elefanti, si sute de hectare de culturi sunt distruse. Insa jos palaria fata de acest guvern care incearca sa remedieze si sa mentina “pacea”. S-a infiintat un fond de asigurari pentru pagubele pricinuite de elefanti, se intind garduri electrice care sa fereasca culturi, etc, etc. Si in special, se simte in toata tara o simpatie deosebita si o mindrie pentru elefantii lor.