Ucraina (rom)

Ucraina

Acum o lună la un dineu stăteam de vorbă cu un grup de oameni bine informați, printre care chiar și un fost director al Băncii Mondiale în Ucraina. Se discuta evoluția și viitorul probabil al Euromaidanului. Majoritatea previziunilor erau sumbre: o intervenție a forțelor de poliție  sau ale armatei ucrainiene care va înăbușii în sânge mișcarea pro-UE. 

Am spus atunci, reflectând și la experiența din România, mai recent din Cairo,  că armata nu va ucide concetățenii săi și se va retrage. Ianukovici va fi obligat să se încovoaie în fața presiunii populare. Însă tot atunci am spus ca Rusia nu își poate permite să lase singura bază navala prin care își poate proiecta puterea internațională la cheremul unor fani EU. Flota din nord poate fi blocata iarna de gheturi iar cea baltica la Skageraak și Kategaat. Rusia va invada Ucraina cu trupe și va acționa așa și pentru ca este încurajată de lipsa de reacție internațională la invazia Georgiei, un presupus candidat NATO. Versiunea mea a fost respinsă ca improbabilă. Imi pare rău că am avut dreptate și nu-mi place să fiu o Casandra…

Acum cred și sper că lucrurile se vor calma și dupa niște proteste diplomatice si sancțiuni pe termen scurt “de ochii soacrei” comunitatea internațională se va retrage. UE a spus de fapt ca nu va face nimic. Așa-zisele “targeted sanctions” sunt un rahat. Nu o să-i dai viză lui Putin?? Nici nu pot sa-și permită alte sancțiuni cînd au nevoie de combustibilul rusesc pentru a sprijini șovăielnica redresare economică și să-și încălzească sobele la iarnă. SUA, similar, va fii obligată să accepte situația în pofida zgomotelor. Partenerii din NATO nu vor să lupte, și nici ei de fapt…Putin însuși va sta calm atîta timp cât va avea controlul Crimeei pe care o va anexa, indiferent ce a spus ieri. Il va “obliga parlamentul federației ruse”…

Victima reală a acestor evenimente este noul guvern ucrainean. Se află în fața unei datorii scadente paralizante de 18 miliarde de dolari, în fruntea unei economii nerestructurate, energofagă și dependentă de combustibil rusesc și și-a pierdut singurul element de negociere cu rușii – Crimeea. Reacția armată este improbabilă și sortită unui eșec lamentabil. Armata ucraineană este probabil alcătuită și din fani UE dar și din rusofoni deci cu un moral și loialitate dubioasă în cel mai bun caz.  Ca să nu mai menționăm aici echipamentul și pregătirea. Așa că „emanației” Euromaidanului i se trage ( este f...ă) pe toate părțile și își va pierde credibilitatea în fața propriilor constituenți. Un stat în incapacitate, economia prăbușită, o parte critică a  teritoriului pierdută...în curând chiar fanii UE vor începe să se întrebe dacă costurile nu sunt prea ridicate. Radicalii din piață vor începe să strige în curând „Tradare!”.

 Chiar un sprijin substanțial din partea Occidentului, nu va venii fără un pachet FMI care va include obligatoriu măsuri de reformă structurale nepopulare pe termen scurt, după cum bine știm pe pielea noastră.

Costurile unei alternative la acest scenariu sunt prea oribilie pentru a fi contemplate când cea mai apropiată bază NATO de teatrul de operațiuni este la 180 km de București și de  familia mea. 

Ukraine...

A month ago, at a dinner in group of well informed people including a former WB Country Director in Ukraine, we were discussing the evolution of the Euromaidan. Most of the people did not see a happy ending. The end was a bloody intervention by the Ukranian special police or Army. My opinion was that it will not be so. 

I believed the Ukarainian army will not kill its own citizens and it will back off. Ianukovici will have to bend to the will of the population. I was afraid however, that Russia will not agree that its access to its only secure base to project seapower ( the North fleet can be frozen in during winter) to be endangered by EU lovers and emboldened by the lack of military international reaction to his raid in Georgia, he will send in troops...My version was rejected as improbable. I am sorry now that I was right and I don't relish the role of Cassandra.

Now I believe everybody will back down. The EU has basically said it will do nothing, (targeted sanctions is BS) and they cannot afford to do anything if they want to warm up their stoves and continue industrial production. US , in a similar way, will be forced to accept the situation because the NATO partners will not want to fight. And neither do they... Putin will stay calm as long as he has control of Crimeea, which he will annex,in spite of what he just said, to calm down spirits. The real victims will be the new Ukrainian government. It faces a looming debt of 18 billions, an unrestructured, energy intensive economy, and is just loosing its key element in any negotiation with Russia (Crimeea). Armed response is unlikely...the Ukrainian army must be be made up of both rusophones and "westernophones" so its morale and allegiance is doubtful, not to mention its training and equipment. So the "emanation" of Euromaidan will be screwed big time and will lose credibility in front of its constituency: failed state, collapse of economy, part of territory lost...soon, even EU fans will start questioning if the costs are not too high.

The alternative to this scenario is too horrible to contemplate when the nearest NATO air base is just 180 km away from Bucharest and my family

Jurnalul unui doliu – continuare, epilog ?

6 decembrie 2013. Am venit în România pe 1 decembrie și am venit sa dorm la Mama. Sarcina de a sorta și decide soarta hârtiilor și lucrurilor ei este plină de sentimente contradictorii. Tandrețe când citesc  scrisorile bunicului meu  către mama, în care îi povestește despre fiecare cățel  de pe moșie în parte (cred ca știu acum de unde mi se trage); noian de amintiri și noduri în gât când citesc scrisorile mele către mama, chinurile mele interne din armată, din perioada divorțului,  din munți când eram geolog, din toate locurile pe unde am fost. Apoi ma simt rău și dur când arunc atâtea lucruri care au definit-o pe Mama: tiparele scoase din Burda, sau pungi întregi de nasturi, ațe și andrele sau revistele ei…Și în tot acest timp, privirea mea luneca la urna care mă aștepta răbdătoare de luni de zile.

Ieri, la 7.30 ieșeam din București și  pe la 10 eram la Nămăiești, la poalele masivului Iezer-Păpușa, satul copilăriei noastre fericite, unde eu am învățat să merg, unde cu Mama și cu Tata și cu Alex (Bubu), fratele  meu mergeam la cules ciuperci și să ne jucăm în pădure…Unde Mama mi-a mărturisit că a trait din cele mai fericite momente ale ei. Am ajuns la Mânăstire. Recunosc locurile perfect deși sigur ca sunt schimbări. Ajung unde pornește poteca ce urcă în creastă. Este ascunsă acum, nu o văd dar picioarele mă duc instinctiv unde trebuie. Au trecut 40 de ani de cînd am mers ultima oară pe această potecă dar amintirile năvălesc. In fața mea apar brusc  niște stînci care strîng poteca iar eu  izbucnesc în rîs și strig, “Dardanelele, Bubule!!” și râd și plâng. Am rămas singurul în viață să car memoriile astea.  Ajung în creastă. S-a defrișat enorm, aproape nu mai recunosc. Continui să urc.  Ajung sus. De aici e bine. Se vede pană departe, vârful Papusei, Sturu, Valea- Mare…privirea se pierde. E un soare puternic și  s-a stîrnit un vînt care mă împinge înainte, în sus. E un vînt bun, e vîntul Mamei. Și îi dau drumul să se ducă pe vînt…  Și îl rog pe Dumnezeu să o odihnească!

EMAs headstone

I’ve fixed four planks into a frame. I mixed some sand with  a little water and cement. I mixed in a bit of sadness and a lot, a lot of memories: when I fell asleep in the rain with my head pillowed in her warm , welcoming fur; Ana sleeping between her paws; when hunting, as she was running away with the retrieve – why would she give it to me when she found it? And especially her warm, deep, wise, friendly look. I poured all of them in the cold concrete and these warmed it up and hardened it in the frame made of four boards. Then I added some seashells to make it happy , as she was happy! And we wrote in the still soft cement “Ema- my friend”. So that you all  know. Ana wrote so. We signed ourselves with our thumbs and Clara with her right paw. Now we see Ema every time we come out in the yard. I also planted a brush for her.

"EMA- Prietena mea"

Am prins patru scânduri într-un cadru. Am amestecat nisip cu putină apa și ciment. Am amestecat în el și tristețe, și în special multe, multe amintiri.  Când am dormit afară în ploaie cu capul în blana ei caldă și primitoare. Ana dormind între lăbuțele ei. La vânatoare când fugea cu aportul că nu înțelegea de ce sa mi-l dea. Doar ea îl găsise, nu? Și în special privirea ei adincă, caldă, prietenoasă, înțeleaptă. Le-am turnat pe toate în cimentul rece și asta  l-a încălzit și l-a întărit în cadrul din patru scânduri. Apoi am pus niște scoici ca să fie mai vesel, așa cum era și ea. Si am scris în cimentul moale “EMA - prietena mea”. Ca să se știe. Ana a scris așa. Atât. Ne-am semnat, fiecare cu degetul mare, iar Clara cu labuța dreaptă. Acum o vedem pe Ema de fiecare dată când iesim în curte. I-am pus și o plantă.

Scufundare

Despre o scufundare. La HMS Hermes, portavion britanic, scufundat de aviatia japoneză în 1942. Stă în peste 55 metrii adâncime. Este o scufundare tehnică, cu mai multe stadii de decompresie.

Ritualul pregătirii…

Iți iei AERUL. Mișcările sunt mai încete, te bucuri că o altă pereche de ochi se uită la ce faci. Apuci fiecare piesă cu deliberare. O privești. O potrivești, o strângi, o măsori.  O verifici, o integrezi, o prețuiești. E viața ta acolo…

Iți pui armura neagră de fier și cauciuc și plastic și sticlă. O strângi, o potrivești, o măsori,  o verifici. In liniște. Deliberat, cu calm. Nu se glumește.  Iți pui cuțitul și busola și calculatorul. Potrivești  și strângi. Măsori, verifici. Deliberat, cu calm.

Te uiți la partener – la armura, la ochii lui, la AERUL lui. El se uită la AERUL tău. E AERUL nostru. Te uiți în ochii lui și cauți. Citești ce e acolo:  liniște , sau anticipație, sau frică, sau falsul calm, nerăbdare tensionată….

Armura e grea… ești ca un gândac superumflat, încărcat și dizgrațios și te târăști , ridicol spre barcă.

Se spune slujba: asta e tehnologia, asta e voința noastra, așa vom vorbi noi. Doamne care e voința TA? Vorbele noastre sunt hărți ale vieții noastre acum. Cu ele ajungem unde vrem.

Scufundarea

E un drum lung până la  epavă…Cobori o scară în întuneric, lumina este albă, apoi albastră, apoi lumina este neagră. Scara parcă nu se mai termină. În jos, în jos, jos, în întuneric…timpanele pocnesc și scârțâie și crănțăne, și dor și se ușurează, și scara continuă mână după mână după mână. Și e frig. Vrei să ajungi jos la epavă, dar nu cazi, nu mai ai greutate, trebui sa te tragi în jos pe scară, pe funie, de ancoră, pe funia care te leagă de AER și de Epavă.

Frică…e negru, e frig. Brusc, nu mai vreau. Ce fac aici? De ce să respir AERUL asta greu? De ce să îl țin așa în mine, de trebuie sa fiu zgârcit cu el? Dacă se termină…am metrii și metrii și zeci de metrii de ocean peste mine! Mult, dacă e prea mult? ... Dar vorbele ți-au facut harta vieții și acum aluneci, ca o frunză moartă spre

Epava… un cimitir. Aici au murit oameni luptând cu disperare. Furia luptei lor încă se aude. In tunul care ținteste spre soarele palid din lumina neagră…în obuzele din rastelele  care se ghicesc dintre corali.

Alunecăm mai departe ca niște fantome…în liniște…deliberat…Tristeța e palpabilă, o simt în hublourile negre…In rămășite înduiosătoare  ale unei lumi pierdute: un ventilator, o clanță, un telefon mut… A cui e tristețea de pe bordajul epavei?

Ce e în față, ce e sub punte? ce vom întâlnii, cu ce ne vom înfrunta? Ne cuprinde anticipația…începi să-ți auzi  respirația și parcă te asurzește?   Se uită la tine un pește scorpion – imens, urât, otravitor, cu gura hâdă, mascat ca să te prindă, te tragi înapoi cu repulsie…Alunecăm mai departe…printre voaluri albe, care unduiesc în curentul trecerii noastre. Sunt giulgiurile epavei…o îmbracă, o mangâie… E un loc bun pentru tristețe, e un loc bun de lasat tristețea aici, e la locul ei.  Respirația din auzul tău, nu e aici la locul ei, pare stranie…

Semn “în sus”…Mă cheamă AERUL…o luăm încet, încet pe scară în sus… tentația de a zbura spre aer…disciplina calculatorului înfrânge instinctul. Mai încet, mai stai! E agonizant!! Vreau la lumină! NU, mai stai! Disciplina formulei matematice… Analiza matematica ne stăpînește acum. Se calculează  o limită de la sânge la  apă oceanică  de  procente de moli de oxigen  în azot, înmulțite cu minute de tristețea epavei. Se integrează  expresia și rezultă Viață!  Aproape am ajuns…Văd AERul!! Văd de dedesubt unde se termină APA …Nu încă…mai stai…răbdare, răbdare, răbdare… încă cinci minute. Oxigenul are un gust…acru, intră greu, e un elixir…

Soare, AER, APA,…Trăiesc și vreau să mă aud: că trăiesc și atunci țip tîmpenii, mă mir că spun așa tâmpenii și mă bucur!! Râd!! Am lăsat jos tristețea!  Am pacălit moartea!!