ORFELINATUL ELEFANTILOR
De data asta ne-am hotarat sa fim si noi turisti adevarati.
Cu masina proprie, cu copil, cu rezevari la hotel, tot tacamul. Sa cunoastem Sri Lanka, tara in
care locuim. Si ne-am hotarit sa incepem cu orasul Kandy, la doua sau trei ore,
adica 100 de km de Colombo pe traficul ingrozitor din tara asta (589 de morti in accidente de trafic in primele trei luni din 2012).
Pe drum insa ne-am oprit intr-un loc foarte special, care se
numeste Pinnawalla si unde este un “orfelinat de elefanti”. Orfelinatul asta, chiar asta a fost la inceput. Chiar orfelinat. Erau
cazuri de pui de elefanti salbatici care erau gasiti in gropi sau ratacind
singuri, si care trebuiau intr-un fel, rezolvati. Dupa mutari in diferite
locuri, autoritatile din Sri Lanka au stabilit aici orfelinatul, intr-o fosta
cultura de cocos de aproximativ 10 ha, in apropierea unui riu. Cu timpul, turma
de elefanti s-a inmultit, fie prin incrucisare fie prin alte adoptii de pui
abandonati, sau cazuri speciale, cum este elefantul Raja, orbit de
impuscaturile unor braconieri sau o femela elefant care a pierdut un picior calcind
pe o mina…Acum , cu 83 de elefanti, Pinnawalla adaposteste cea mai mare turma
de elefanti domesticiti din lume iar terenul dedicat se va marii in curind.
Cind am ajuns acolo, nu stiam la ce sa ne asteptam. Mai bine
zis, credeam ca o sa vedem niste padocuri cu elefanti si niste grajduri. Si spre uimirea
si socul meu, cind am patruns in perimetrul respectiv, primul lucru care l-am
vazut a fost un elefant liber, fara nici un ingrijitor, mergand cu un aer
destul de hotarit pina la o estacada. A trecut la citiva pasi de mine, un EU
cam inghetat, conditionat cum sunt mai curind de elefantii salbatici din
Africa, unde o astfel de apropiere poate sa insemne moarte. (Poza 1)
Aici, domnul elefant a asteptat cuminte la estacada pina cind i-a venit rindul sa primeasca fructe de la turisti…Era ora lui de primit bunatati…M-am obisnuit apoi…totii elefantii care sunt in libertate acolo, marea majoritate, sunt socializati. Vin la turisiti, se lasa mangaiati si fotografiati, primesc bunatati... (Poza2) Majoritatea prefera sa stea in grup, unde turistii sunt rugati sa-i lase in pace sa-si manince frunzele si sa interactioneze intre ei, insa nu exista garduri, bariere, etc. (Poza3)
Iar pentru mine, spectacolul interactiunii intre elefanti
este fascinant. Nu ma pot desprinde de specatacolul a doi imensi pahidermi care-si
sprijina fruntile, se mangaie cu trompele, se saruta …si stau apoi fata in fata
intr-o miscatoare comuniune…
(poza4) Sau sa vezi nazdravaniile unui pui de
elefant, micut si ghidus care se alinta stand in popou, si tavalindu-se pe
jos, orice numai sa mai stea sa se joace cu copii (de om), in timp de mamica
lui vrea sa-l duca la turma, si-l atinge usor cu trompa, ca o mangaiere blanda
de mamica care numai ca nu spune: “Hai pui, lasa joaca si hai sa mergem!” Spectacolul este fascinant. Fetita mea, Ana se
joaca cu puiul…el ii intinde trompa, Ana il ia …era sa zic, “de mana”! (poza5,6)
Nu sunt adeptul antropomorfizarii animalelor. Toate
filmuletele cu animale care vorbesc engleza, poarta haine etc, si care sunt
dotate cu caracteristici strict umane, imi repugna. Eu iubesc animalele asa cum
sunt ele, cu aspectele mai placute sau mai putin placute pentru noi, oamenii. Dar
privind aceste majestuase, blande, rabdatoare fiare, nu pot sa nu remarc ca
exista gesturi, expresii care par a fi comune cu cele umane.
Il vizitam si pe orbul Raja, un “tusker”- adica elefant cu
colti. Sta intr-un adapost cu un mahut
care ne invita sa-l mangaiem ( da' sa-i dam si lui 100 de rupii, asa, de
placere). Mai tirziu vedem cum toata turma aproape, merge la rau sa faca baie
si sa bea, traversand drumul. O alta imagine impresionanta…zeci de uriasi,
mergand agale dar cu un sens “al misunii” daca pot sa zic asa, foarte clar. Nu
e nevoie de multi mahuti. In fruntea turmei merg pe jos doi mahuti ca sa fie
siguri ca se da lumea la o parte. In rest, disciplina de grup ii tine pe toti
impreuna…
Fideli misiunii noastre de a fi turisti “clasici”, a doua zi
Ana si cu mine facem o plimbare pe o elefanta, Seeta. Seeta este elefanta
(poate nu o fi corect gramatical dar chiar nu pot sa-i spun “femela”) de la o
firma linga Orfelinat, care organizeaza plimbari. Cred insa ca au ceva cu
turistii…Seeta este slaba si are o sira a spinarii foarte pronuntata, si perna
pe care stam nu face aproape nimic sa ne fereasca de apofizele ei care ne
masacreaza noada la fiecare pas. Eroic, zimbesc si dau din mana cind Doina ne
fotografiaza, in rest, ma foiesc si injur in gind aceasta initativa, si-mi caut
diferite pozitii mai putin agonizante. Ma gindesc ca greutatea mea e de vina,
pina o aud si pe Ana, care entuziasta altfel, imi spune ca si ea abia asteapta
sa ne dam jos….(poza7)
O las pe Seeta. Nu este singura care face sacrifici umane…
Sri Lanka este unul din putinele locuri unde elefantul asiatic are inca o
populatie sanatoasa, dar asta are si neajunsuri. Anual, peste zece oameni sunt omorati de elefanti, si sute de hectare de culturi sunt distruse.
Insa jos palaria fata de acest guvern care incearca sa remedieze si sa mentina
“pacea”. S-a infiintat un fond de asigurari pentru pagubele pricinuite de
elefanti, se intind garduri electrice care sa fereasca culturi, etc, etc. Si in
special, se simte in toata tara o simpatie deosebita si o mindrie pentru
elefantii lor.
