Impresii dintr-un loc ce nu va mai fi

Niger: Kandadji, Tilaberi

Dan N Petrescu

Pina si oamenii in general informati si binevoitori cind sunt intrebati ce stiu de Niger sunt pusi in dificultate sa gaseasca ceva pozitiv, dincolo de peisajul spectaculos al muntior din desertului Air. In rest, mai mult desert decit brusa, cam pe ultimul loc ca cea mai saraca tara, ultima revolta armata a tuaregilor incheiata acum doi ani, lovitura de stat mai de curind, Al Queda care rapeste straini, mai recent seful securitatii lui Gadafi …Nu stiam mult mai mult nici eu cind am ajuns acolo. Iar de vazut: o furtuna de praf limita vizibilitatea la citiva zeci de metrii…La hotel, penele de curent limitau universul vizibil la si mai putin…

Dar am vazut o parte nevazuta si care nu se va mai vedea…problemele si aspiratiile unor populatii inca traditionale si care-si vor parasii satele si cimpurile si obiceiurile si modul de viata ancestral pentru a face loc barajului de acumulare de la Kandadji, pe fluviul Niger.

Pentru un ochi obisnuit mai curind cu vegetatia luxurianta a tropicelor , locurile strabatute sunt de o ariditate extrema, pina aflu ca de fapt suntem in grinarul tarii, in Lunca Nigerului, care suporta si numeroase turme de vite, etc…Unde ? Pentru numele lui Dumnezeu! Si incep sa disting din loc in loc urmele unor culturi uscate de millet, sa vad turmele de vite si de camile care se hranesc cu rarele fire de iarba galbejita…Adevarat insa ca Sahelul se pregateste de foamete, ploile au fost slabe anul asta si mincarea mai ajunge pentru inca doua – trei luni. Apoi : foamete, migratie, moarte. The usual story.

Poza 1 brusa

Am participat la o serie de intilniri in mai multe sate, cu locuitori de etnie sonrae si touareg dar si altele. Seful satului are o autoritate care dincolo de ereditate se sprijina pe un model traditional de consultare si luare a decizilor, impreuna cu sfatuitorii sai. Deciziile sau anunturile sunt difuzate de “cintatorii si povestitorii” satelor, care detin si istoria orala a satului, care poate sa mearga sute de ani in urma… Imbucurator intr-o societate islamica, femeile sunt nu numai prezente in numar mare dar si active si vocale…Ajutat de colegi, disting in functie de locul unde se aseaza , nobilitatile si restul structurii sociale a satului. In special la tuaregi, aceasta structura este inca rigida: sefii ereditari, apoi razboinicii, artizanii, crescatorii de vite, sclavii…( desi sclavia a fost abolita prin anii 70, fenomenul continua, multi oameni ramin inca atasati familiilor unde au fost inainte sclavi oficiali).

Ma astept la comentarii critice, la condamnarea macar partiala a barajului. Nimic. Decizia s-a luat mai de mult la nivelul conducerii satului. Despagubirile sunt considerate rezonabile, satul se muta. Punct. Individul, familia, se supune decizii comunitatii. Marele avantaj al relocarii: satele vor beneficia de apa curenta si terenuri irigate. Si incep sa inteleg, incet, incet, ce inseamna APA. APA insemna stabilitate, deci si scoala pentru copii si o viata mai buna pentru generatia viitoare. Sa ai APA mai insemna si ca pot sa investesc in pamint, in echipamente, in productivitate…APA inseamna si sanatate, insemna sa nu-ti moara copii… Insemna ca fetele se pot duce la scoala in loc sa faca zeci de km pe zi cu magarii sau camilele sa aduca apa…Incep sa inteleg mai bine Dune .

Poza3: Adunare tuaregi Alasane

Intr-un sat de tuaregi, evident, tot fara apa, oamenii nu se pling, nu cer nimic. Nu zimbesc, nu sunt suparati, ceea ce e bine pentru ca jumatate din ei poarta sabii. Fac propuneri pertinente cind li se solicita. Doar la plecare aflam aproape din intimplare ca situatia satului este disperata: o molima a facut sa le moara majoritatea magarilor, in sat sunt mai multe cazuri de holera. The usual story…de ce sa ceara asistenta statului? Ma intreb daca nu e posibil sa fie inca resentimente ale rebeliunii…

Intr-o antiteza totala, cea mai crunta schimbare este cea a culturiilor insulare…Pe multe din insulele Nigerului s-a dezvoltat o cultura specifica…Apa este la iesirea din casa…stabilitate deci…locuintele sunt mai sofisticate, pasaje si bolte, cu alei inguste ce amintesc de aceiasi economie de spatiu a cetatilor, cu finisari si decoratii aproape spectaculoase intr-un univers arhitectural al lutului brut.

Poza4: Gongucare

Desi insulari nu sunt foarte pescari…nu au tehnologii nici macar primitive de pescuit. Cultiva orez insa, spre bucuria hipopotamilor, care nu sunt nici pe departe animalusele rotunjoare si dragalase care danseaza in fustite scurte pe ecran…Sunt animale periculoase, care ataca infiorator daca te nimeresti in calea lor, care distrug culturile oamenilor. Vad doi, din care unul termina o cultura chiar linga sat, in mijlocul zilei. Statutul de protectie ii face invulnerabili.

Poza hipopotam

Acesti oameni sunt intr-adevar ingrijorati: Nu-si imagineaza o viata departe de malul apei…Nu-si imagineza sa fie vecini cu tuaregi razboinici… dar nu-si imagineaza nici sa faca un “camp” pentru turisti sau pentru pescari sportivi …Si ei vor trebui ajutati : sa-i invatam sa pescuiasca…

Plec din Niger mai linistit. Este remarcabil spiritul civic al acestor oameni. Au inteles ca barajul este o necesitate imperioasa pentru stat, ca este singura solutie ca tara sa fie independenta si sa le asigure…APA. Pentru multi, pentru foarte multi…

Ca si in alte locuri, situatia sigurantei este putin exagerata de un UN care si aici face eforturi sa-si justifice primele de risc. Zonele controlate de banditi sint mai la nord , spre Agadez ….M-am descurcat sa nu am escorta militara in Tilaberi si Ayuru, m-am plimbat pe jos prin Niamey, si nu m-am simtit in pericol nici un moment. Aici, singura “amenintare” a fost o fermecatoare fetita peul… obligata sa cereseasca de foametea care la ei a ajuns deja …

Poza fata peul