Welcome to Addis Ababa (în vreme de pandemie) ! 1 octombrie, 2020

După trei luni de vacantă în România familia se reîntregește în Addis Ababa. Doina era aici din iunie, venită direct din Brazilia – odată cu cățelușa noastră Angie. Care, fiind o corcitură simpatică luată de pe străzile din Yaounde, nu trebuie să facă carantina, așa că este găzduită de prietena noastră Raluca. În schimb Doina, fiind funcționar al Băncii Mondiale, face una severă, închisă într-o cameră cu soldat la ușă într-un hotel modest, fără să poată să primească nici un fruct darămite un vizitator. Meniul hotelului este sărăcăcios așa că mănâncă mult orez și fasole, adus cu tava și lăsată pe jos în fața ușii ca la pârnaie...După două săptămâni, eliberată,   se mută la o pensiune mai ok ,cel puțin însoțită de Angie, ceea ce face singurătatea ei ceva mai suportabilă. La începutul lui septembrie se mută în casa aleasă din 30, la început goală, doar cu ceva mobilă împrumutată de la îngerul nostru păzitor de aici, Raluca, o ardeleancă cu familia aici de vreo opt ani

In 6 septembrie, când ajung împreună cu Ana în Addis Abeba, deja lucrurile erau așezate. Venise Mitsubishi-ul nostru (pe care îl cheamă Musashi) din Brazilia, via Djibouti, Doina obținuse și permisul de conducere ( nu e voie sa conduci decât cu permis etiopian)    și venise și containerul cu mobilă și boarfe...iar cu un efort supraomenesc toate erau la locul lor (cu excepția cărților în biblioteci, ceea ce este o corvoadă de familie tradițională deja!) și casa devenise un cămin,

...Foarte binevenit de altfel, după o zi de călătorie.  Care călătorie a decurs surprinzător de ușor pentru aceste vremuri de restriște.  Aeroportul nou de la Istanbul era trei sferturi închis, dar formalitățile au fost ok, sigur noi fiind blindați de analize COVID, scrisori oficiale, procuri, pașapoarte albastre și stacojii si desigur pașaportul EU pentru cățelul bichon al Ralucăi, care ne-a însoțit. Sau noi pe el? Așa că la 2 dimineață ( sau noaptea) adică ora 8.00 ora după calapodul etiopian, am ajuns și noi acasă.

 

Casa aleasă este într-un „compund” păzit si administrat privat. Este curat (ceea ce este deosebit pe aici) și nu au fost spargeri nici o dată ( iarăși ceva deosebit 🤗) și este foarte verde, cu grădini bine îngrijite, un parc, etc. Doina fost absolut fermecată de locație și chiar dacă este departe de școala Anei și de biroul Băncii Mondiale în Addis, siguranța, verdeața, posibilitatea de a te plimba fără să fii hărțuit, ne-a făcut să preferăm locul acesta. Ca să nu mai vorbim de poluare! Centrul Addis- Ababei este un șantier permanent. Deși ceva mai bine ca acum cinci ani, praful construcțiilor plus fumul mașinilor cu motoarele terminate duce la o poluare destul de nashpa! Chiar și aici la marginea orașului, trebuie șters praful tot la doua zile că altfel se ia pe tine.

 

Este frig!! Seara sunt în jur de 10 – 12 C. Bluze cu mânecă lungă și pijămăluță groasă!! Frigul vine ca o surpriză după vara caniculară din București și ultimii 12 ani de tropice...Dar Addis Abeba este la 2400 m iar cartierul nostru chiar la 2500m și altitudinea își face simțită efectele. Asta ar fi să zicem prima surpriză...Nu totală, dar oricum...A doua, deși avertizat de Doina, este mult mai sinistră. Nu adormisem bine că la 4.30 am mă scoală din somnul adânc de călător obosit un geamăt, o jelanie, un zgomot pătrunzător rău de tot care venea din balconul dormitorului nostru. Si litania continuă...mai tare, mai încet, din ce în ce mai tare, o tânguire acidă, uneori dură, alteori metalică...Este  slujba la biserica ortodoxă coptă care este pe un deal la 700 m de noi în linie dreaptă, dar care are megafoanele țintite direct pe ferestrele noastre!  Prevenit de Doina, care săraca a suportat trei săptămâni noapte de noapte jelania asta în timpul postului pentru Sfânta Maria, am adus din România dopuri de urechi. Si nu din alea de gumă din care îți dă în avion, ci cele mai performante, luate de la Decathlon de la raionul de tir/vânătoare. Foarte bune. Împinse până la maxim în urechi, zgomotul se mai atenuează și putem dormi. Slujba durează până la 7.30 sau uneori ține până mai târziu. Este foarte enervant. 

 

Mă pune naiba și postez și eu o întrebare pe grupul de expatriați din Addis Abeba: „Ce pot să fac să scap de gălăgia asta care mă scoală pe la 4.00 sau la 5.00? Oare bisericile nu pot fi făcute să respecte legea în sensul opririi poluării fonice? Sau dacă îi rugam frumos?”  Postarea mea provoacă o furtună nemaipomenită. In trei ore sunt 268 de comentarii. Multe sunt comentarii contradictorii, certuri între postaci!  Sunt foarte mulți etiopieni pe grupul asta, oameni care caută o slujbă, să închirieze o casă, sau cine știe ce chilipir. Mulți din ei sunt ortodocși radicali și aflu că marea majoritate a etiopienilor sunt profund, uneori fanatic religioși...Șterg postarea pentru ca devenise absolut violentă! Oamenii mă pofteau să plec dracu’ dacă nu-mi place, alții, mai poetici, mă invitau să absorb sublimul cântului în dulcele somn al dimineții, alții îmi atrăgeau atenția ca religia a fost bastionul care a menținut integritatea și unicitatea Etiopiei! Alții mai pragmatici mi-au zis că bisericile nu sunt supuse legii mediului, iar cei mai blânzi mi-au explicat ca sunetele acelea sunt într-o limbă moartă, geez ( se pronunță gîz), pe care puțini o mai știu.  Aflu și că primul ministru Aby a încercat să facă ceva să mai potolească avântul sau cel puțin nivelul zgomotului, dar a fost ușuit rapid, primul insucces major al mandatului. Concluzia: dopuri în urechi și asigurarea că în timp te obișnuiești...In fond e țara lor, și dacă lor așa le place...

 

Zilele următoare fac din nou cunoștință cu Addis- Ababa, Addis pentru prieteni. Am mai fost aici acum șase ani ultima oară, dar nu a fost prima vizită. Prima oara am vizitat Addis in 1974. Da! Aveam 15 ani și mă întorceam cu părinții din Zambia unde stătusem cam doi ani și ne opream din capitală în capitală să mai vizităm Africa. Mi-aduc aminte perfect doar că l-am văzut pe împăratul Haile Selasie, trecând prin fața mea într-o mașină deschisă.   

 

Oricum, Addis de acum îmi pare o variantă îmbunătățită față de cea din 2014 /2015 când am lucrat aici.  Multe șantiere de pasaje sub aeriene și linii de tramvai suspendat s-au terminat, nu mai este chiar așa o nebunie traficul, etc...Oricum, chiar semnificativ îmbunătățit, și cu oricâtă bunăvoință, Addis Abeba nu poate fi un oraș frumos. Nu am detalii despre regulile de urbanism 

de aici, însă predilecția pentru beton cenușiu este peste tot. In afara de câteva blocuri de sticlă noi, sedii de bănci construite și operate de chinezi, totul este cenușiu...Iar clădirile neterminate, caracteristica dintotdeauna a Addis-ului continuă să dea o imagine de gură știrbă și urâtă unui oraș care parcă încearcă să se smulgă din mizeria africană și să renască în modernitate! Cele două trei parcuri construite recent par să facă parte din acest efort. Echipe de muncitori care îi văd că
 strâng grămezi de gunoaie, așijderea. Prin contrast, penele de curent electric continuă să fie frustrante. Frecvente, durează câteva ore fiecare, fără nici un program...Răspunsurile mele la teleconferințe- modul uzual de lucru în zilele acestea se termină toate cu „Yes, provided there is no power outage...” Până când nu ne vine generatorul care se plimbă pe undeva prin Dubai, nu prea avem ce face decât să ne imaginăm că cina la lumânare este ceva romantic, și că o ședință ratată nu este capătul lumii...și cam așa e -))!

 

Aceste câteva săptămâni de încălzire etiopiană ai inclus și două sărbători importante. Pe 11 septembrie etiopienii – și noi, sărbătorim anul nou etiopian, ceea ce a fost un prilej să mergem împreună cu Raluca și soțul ei la un restaurant tradițional etiopian. 

Locul ăsta, Yod Abissinia este foarte special. Redeschis chiar în ziua aceea,  cu muzică populară din fiecare regiune, cu clienți care urcă pe scenă să danseze, cu cântăreți și dansatori care te provoacă la dansuri etiopiene în care plecând de la umeri îți vibrează tot corpul într-un ritm frenetic – pentru cine mai poate...pentru ceilalți – delicioasa mâncare etiopiană, pe care am regăsit-o cu multă plăcere!!

 

A doua sărbătoare este una specifică bisericii și statului etiopian. MESKEL comemorează găsirea „adevăratei cruci” de către împărăteasa Elena. Este o sărbătoare religioasă și de stat, Meskel se numește și piața centrală a Addis Ababa și tot așa se numesc și petrecerile care au loc peste tot în seara asta și care culminează cu un foc strașnic de nuiele în jurul căruia se cântă și se dansează în draci  - Ptiu , ptiu blasfemie!!  

 

Ana, care a început clasa a 10 a la școala internațională din Addis, on campus,  este prima care înfruntă cu stoicism traficul în mod regulat. Pleacă la 6.30 am pentru că un drum de 35 minute devine de 90 de minute dacă pleacă cu 15 minute mai târziu.

 

Au trecut trei săptămâni de la sosire. Începem să ne familiarizăm cu magazinele, vecinii – toți oameni foarte ok, cu Spotify care să acopere urletele bisericii, cu toate cele. Mai avem cel puțin trei ani în Addis și sunt nerăbdător să aflu și părțile mishto ale acestor locuri care să-mi ofere acele debușee care pentru mine fac sa aibă sare și piper viața!  Deja am auzit de niște grajduri unde s-ar putea să călărim...și am vorbit și cu un vânător profesionist! 

 

P.S. Azi am fost la Beka Ferda Ranch să explorez potențialul. Am călărit un căluț de rasă abisiniană, micuț dar foarte voinic și plin de vervă!!