După mai bine de
doi ani în Camerun am decis să fac un safari african adevărat. Până atunci mă
mai uitasem eu pe internet la niște anunțuri și oferte de safari ale căror preț
te cam dau pe spate. Intre 30 și 50,000 de euro pentru două săptămâni, câteva
animale de trofeu, etc. De exemplu un
outfitter faimos, Faro-Lobeke, al cărui patron este baronul Rotschild, care își
face o reclamă foarte modestă și care propune un sejur în condiții de lux în inima
savanei și posibilitatea de a face o vânătoare la primii patru din cei “big
five”: bivol african, leu, elefant, leopard, rinocer. Te costă doar cam 60,000
dolari. Și te acceptă doar dacă ești recomandat…
Eu, de doi ani, mai modest, merg cu ghidul meu Alex la potârnichi
francolin, bibilici și ce mai dă Zeul vânătorii, și mă costa 7 dolari, cât îi
dau lui Alex pentru ziua de vânătoare. De obicei mai smulge ceva de la mine cu
o poveste lăcrămoasa. Dar sunt fraier rău la chestiile astea…
 |
| ...merg cu ghidul meu Alex la potârnichi |
Întâmplarea mi
l-a scos în față pe Koen Maes. El este belgian, biolog și lucrează în diferite calități
în Camerun de peste 30 de ani. A fost profesor la Universitatea din Camerun și în tinerețe era un vânător pasionat (în
Africa, că nu avea bani să vâneze în Europa). Acum 15 ani a devenit vânător profesionist
(PH) și preluat un bloc de vânătoare de aproximativ 70,000 ha, care se învecinează
cu rezervația Faro. L-a găsit aproape
golit de vânat, prada păstorilor de vite și braconierilor, care au distrus de
fapt toate rezervațiile din regiune. Pășunatul excesiv distruge vegetația pe
termen lung (pastorii taie copacii ca sa mănânce vitele frunzele), iar
braconierii ucid tot ce mișcă, pentru trofee, fildeș, carne… Nici parcul Faro,
nici Benoue nu mai au animale…câte o gazelă rătăcită, un leopard bătrân și hârșâit,
poate câțiva elefanți sperioși. E mare păcat,
africanii își ucid Africa și nu le pasă…
Koen nu a organizat
nici o vânătoare timp de câțiva ani buni, în care nu a făcut decât să-și
gestioneze blocul. Nici o vită nu are voie în parc. După ce a împușcat câteva
sute de vite (majoritatea venite din Nigeria sau Niger , de la sute de km
distanță) i s-a dus vestea și nici o vita nu mai intră în parc. Ocazional unii
mai încearcă, așa cum am avut ocazia sa văd când am fost acolo. 20 de vaci au
devenit în câteva minute hrană pentru trackeri dar și pentru lei, hiene, șacali
și vulturi…Cu braconierii nu știu exact cum se procedează și sincer să fiu mi-a
fost și teamă să întreb. Fapt este ca are o echipa anti-braconaj, înarmată,
care patrulează non stop. Cred că și lor li s-a dus vestea.
Rezultatele au apărut
rapid. În lumea animalelor se aude imediat daca apare o zonă de liniște, cu apă
și hrană…Nu poți sa mergi mai mult de câteva minute prin blocul lui sa nu vezi gazele
impala. Multe și ele sunt și hrana favorită a leilor și leoparzilor care s-au înmulțit
…cam mult. Au reapărut elefanți, girafe, antilope elan (Lord Derby), antilope roan, câteva turme de bivoli, facoceri,
bibilicile sunt cu sutele. Se vânează numai animalele care au ajuns la un număr
acceptabil. Pentru cine e curios sa afle mai mult linkul este aici.
Insă și paradisul
lui este pe punctul de a dispare. Aritmetica este simplă. Ca să plătească
arenda, întreținera drumurilor, trackeri și anti-braconaj și să mai și mănânce are
nevoie să câștige undeva peste 150,000 euro/an. Turiști care vor să facă foto-safari
nu aduc banii aștia. În primul rând nu prea sunt. Camerunul, și mai ales
Nord-ul cu proasta faimă dată de Bokoharam nu prea inspiră turiști. Noua specie
de vânători preferă să ucidă un animal în țarc în Africa de Sud în zece minute
și să facă o fotografie cocoțat pe un cadavru cumpărat la o licitație cu o zi înainte.
Apoi repede în avion și așa a făcut un
safari african în trei zile. Și totul la o fracțiune din costul pe care îl
solicită Koen și puținii alți ca el. Vânători adevărați, etici, care să dispună
de două săptămâni, dispuși să facă efort și să plătească o sumă considerabilă,
sunt din ce în ce mai puțini. Paradoxal pentru cei care nu cunosc economia cinegetică,
dispariția vânătorilor va duce la dispariția vânatului, nu invers. În ce mă
privește, cu Koen am negociat un safari „introductiv”, de patru zile, cu un animal de trofeu, roan sau bivol și câteva
animale de categoria doua, gen impala sau hartebeast sau porci mistreți africani,
red-hog sau facoceri. Prețul nu este mic dar pot să mi-l permit.
Mi-am rupt o
săptămână și iată-mă la aeroportul din
Garoua, provincia de nord a Camerunului... Camp-ul lui Koen, așezat pe malul râului
Faro este cam la trei ore de mers. După vreo 40 de km părăsim asfaltul și ne continuăm
drumul pe piste de pământ care se strecoară printre coline de granite și traversează
un peisaj destul de dezolant, în care apar rari pomi și tufișuri printre
ierburi uscate. Suntem în plin sezon secetos și Koen este plin de amărăciune...”Până
acum zece - cincisprezece ani, aici era vegetație și vedeai antilope și chiar elefanți. Acum, suprapopulația ( această zonă are una din cele mai rapide sporuri de
natalitate) însoțită de sărăcie a
distrus natura, singura resursă care o aveau comunitățile aici. Au supra-pășunat,
nu a existat nici o politică sau reglementare de conservare și acum mai au puțin
și totul se transformă în deșert...Într-adevăr, eu nu văd mare deosebire de
habitatul din Niger, unde merg destul de des. Vedem de mai multe ori păstori urcați
în copaci care taie putinele crengi care mai au frunze, în timp ce turme de
vite se înghesuie să prindă ce verdeață o să cadă. „ Așa se distruge o regiune, creangă cu creangă”....La un moment dat
dintr-un sat intrăm pe o pistă îngustă . „ De
aici intrăm în blocul de vânătoare. Am peste 400 km de drumuri ca să pot să
asigur vânătoarea și supravegherea. Să le întrețin mă costă cam 12,000 euro pe
an, folosind propriul meu greder”. Responsabilă de degradarea asta este
râma africană! Un adevărat monstru al râmelor care torturează pământul și-l
transformă într-o vastă arătură, cu turnulețe și canioane, în care gleznele se sucesc și fiecare pas este
o surpriză, te afunzi, sau nu?
 |
| Pe drum începem sa vedem faună. |
Intrați în blocul
de vânătoare, toată morfologia se schimbă...Din loc în loc pământul este pârjolit
de foc pe zone întinse dar deja se vede iarba proaspătă ieșind din cenușă! Iar toți
pomii și tufișurile sunt verzi!! „Trebuie
sa știi când și cum sa arzi iarba uscată, veche, ca să faci loc să crească
iarba nouă care poate servi de furaj animalelor”.
Vacile oamenilor din comunitățile învecinate
pot să intre numai într-o zonă tampon. Ce depășește...poate să nu se mai întoarcă!
După ce a avut câteva „discuții” acum are
o înțelegere bună cu satele din jur. Acum îi ajută să obțină un grant de la UE
pentru dezvoltare comunitară astfel încât sa poată conviețui cu blocul de vânătoare
și cu parcul Faro...Deci se poate ....Cu puțină inteligență și ceva bani
oamenii pot conviețui cu animalele.
 |
| câteva rondavele de cărămidă, modeste |
Pe drum începem
sa vedem faună...In special gazele impala și câțiva masculi frumoși cu un
trofeu în formă de liră, superbe...Dar surpriza, inclusiv pentru Koen, este un
mascul de elan Lord Derby, enorm. Era în drum și a făcut un salt imens în savană
și a dispărut în câteva secunde. Poza a ieșit mișcată și întunecată din păcate.
Dar ce spectacol măreț!! Are o turmă de vreo 30 de exemplare și câțiva tauri
solitari. Ajungem pe seară în tabără.
Care este ca un mic sat, al trackeri-lor. Apoi câteva rondavele de cărămidă,
modeste dar care au tot ce le trebuie vânătorului obosit- un duș, un pat cu
polog, un dulap, un rastel pentru arme. Geamurile și ușa au bare de fier
forjat...In tabără vin des lei și o familie de leoparzi are sălașul în tufișurile
din preajmă. Nu s-a întâmplat nici un atac, însă e bine să fii precaut. Noaptea
nu se circulă prin tabără decât înarmat. În două din nopțile petrecute acolo am
fost sculat noaptea de răgetele leilor...Koen și Richard, un tânăr ucenic
PH discută dimineața la cafea pe tonul
pe care noi discutam prețul brânzei. „Parca
au fost trei masculi, nu?” „Da, și câteva leoaice între ei, parcă?”
„Sufrageria”, într-un foișor în aer liber, este pe malul râului
Faro și un binoclu este permanent acolo...hipopotami, tot felul de păsări,
maimuțe, manguste, impala, parcă toată arca lui Noe se perindă prin fața
noastră...
 |
| parcă toată arca lui Noe se perindă prin fața noastră... |
 |
| Nu văd nimic, o umbră imprecisă |
Sunt puțin șocat
de nevolnicia mea. Ochiul și creierul meu sunt setate sa vadă păsări și văd
toți francolinii și bibilicile. Probabil că a-și vedea înaintea lor și iepurele
pe arătură...dar aici, în bush-ul des...sunt handicapat la început.
În prima zi, dimineața vedem un mascul de
impala cu un trofeu frumos. Oprim mașina (nu se trage din mașină la vânat mare)
debarc, inru în bush și văd o bucată din corpul taurului, cam 100 de pași, în mișcare și trag. Este lovit, dar nu cade.
Mergem pe urma de sânge câțiva zeci de metri și-l vedem mergând cu greu prin
vegetația deasă. Încă un foc, de data asta bine țintit și Jocul se
sfârșește.
După-amiaza se
întâmplă un eveniment semnificativ...părerea mea -))! Plec doar cu un tracker,
Sule și cu Richard șofer în bătrâna camionetă, la niște păsăret pentru cazan și
iau numai o juxtapusa de 12, ale căror trăgace trebuiau forțate bine de tot ca
să declanșeze focul. Iau un pumn de cartușe de 6 și de 4 în buzunar. La ieșirea
din tabără niște francolini sar din marginea drumului și fac un dubleu. Clar nu
mai fuseseră vânați, de abia s-au ridicat . După mai puțin de 300 de metrii,
doi tauri de roan mâncau dintr-un tufiș, la 30 de metrii de drum. Mașina oprește
brusc la șoapta strigată a lui Sule „Kobam”!!
Ne uităm la pușca de 12...dăm din cap amândoi că nu...Sule propune să ne
întoarcem după armă și Koen....Eu și Richard ne opunem...Taurii nu o să ne
aștepte zece minute în loc, trofeele nu sunt grozave...mai bine ne vedem de păsăret.
Am împușcat încă șase bibilici sălbatice și am fost tare bucuros de ziua respectivă.
Dacă as fi știut... Zeul vânătorii este darnic și dacă îl respecți îți scoate
în față vânatul. Dar este și capricios și dacă îi refuzi oferta, nu mai
primești alta.
 |
| ... doi tauri de roan mâncau dintr-un tufiș, la 30 de metrii de drum. |
 |
| ...am mers pe jos pe urme de taur roan ... |
Următoarele două
zile au fost îngrozitor de frustrante. Am făcut tot ce se poate sa găsim un
taur de trofeu. Odată, l-am găsit, ne-am și apropiat pe urmă...era o turma de
câteva animale, inclusiv un taur. L-am și văzut, cam la 150 de pași ghicindu-se
printre vegetație. Eram emoționat, clar. Am tras și am ratat. Nu știu de ce. Am
verificat apoi arma sa fiu sigur că nu s-a dereglat. Nici vorbă. Poate glonțul
a atins una din multele craci sau
trunchiuri de pomi între mine și roan...Poate emoția și-a spus cuvântul și am
tras prost, deși am și acum memoria firelor reticulare pe umărul taurului...Poate
zeul vânătorii și-a spus cuvântul. Am pierdut Jocul...A doua zi, am mers pe jos
o jumate de zi pe urme de taur roan fără să ne apropiem. După amiaza, pe seară,
cu câteva minute înainte brusca înserare,
din nou trackeri văd un taur în vegetația deasă. Mi-l arată „ e o umbră între pomi acolo în față”, eu
nu văd nimic. Când se mișcă îl văd, însă se îndepărtează de noi și e prea
târziu pentru foc, Koen mă oprește să trag, poziția este rea. Un roan rănit
nefatal este foarte greu de recuperat, aproape imposibil, aleargă ca un cal,
zeci de km, prin cel mai des bush.
Sunt foarte
deprimat. Koen îmi tot povestește de cazuri în care clienți nu au văzut un
baritai elanul de la 15 metri, că el însuși la început vedea pasările de
spinarea bivolului dar nu vedea bivolul, că oricum am început sa văd mult mai
bine în bush, ca numai după o săptămână de antrenament te poți apuca de vânătoare,
etc, etc...oricum sunt foarte dezamăgit.
 |
| Koen îmi arata o urma mai mare... |
Și sub influența
superstiției, îi cer să lăsăm roan-ul și să mergem a doua zi, ultima mea zi de vânătoare,
să căutăm un taur de bivol (femelele, indiferent de specie, nu se împușcă). Plecăm pe întuneric. Toată noaptea
au răgit leii în jurul taberei. Sunt atrași probabil de mirosul de carne de vită
pusă la uscat de trackeri și paznici, carnea celor douăzeci de vaci care au
avut proasta inspirație să se arate în preajma camp-ului cu o zi înainte.
Oricum, vedem doua leoaice în drum, din care una nici măcar nu fuge ci se
ascunde într-un tufiș lângă drum. Când se face lumină, Sule se așează pe bull
bar-ul camionetei să vadă urmele mai
bine. În câteva sute de metrii oprim. O turma de bivoli a traversat drumul,
spre râu. Ne echipăm (adică arme și apă) și plecăm în urmărirea lor. Urmărirea a durat șase ore, când marș rapid, când ne răspândeam
sa regăsim urma, când urma arăta ca fug ne opream să nu le mai speriem...Din când în când îi vedeam în depărtare.
Koen îmi arata o urma mai mare, probabil un taur și o urmă de urină,
caracteristică masculilor. Semne bune! Din loc în loc, trackerii dau foc la
iarba elefantului, înaltă de peste 2 metrii, uscată, cu frunze tăioase ca
briciul...Pe la 12.30, căldura este deja oprimantă. De obicei, toate animalele
se opresc și se așează să se odihnească la umbră. Intrăm într-o râpa apoi când ieșim
aud un zgomot în păduricea de lângă noi și înghețăm cu toții. Apar încet
bivolii. Ne lăsăm pe vine, cu ochii în jos, fețele albilor sunt înnegrite cu
funingine. Bivolii vin spre noi. Koen face un semn ușor din mână. Se opresc, ne
ocolesc, trec la cinci-- zece metri de noi, femele cu viței după ele. Pentru că
ele ne-au găsit pe noi în drum, nu
reprezentăm o primejdie. Primejdia este numai ce vine din urma, ce le urmărește...
Le lăsăm să se îndepărteze, și se opresc la umbra unor pomi la câteva sute de
metrii. Le observăm și ...dezamăgire. Nu este nici un taur, doar un vițel de
taur...Nimic de trofeu. Plecam spre tabără, prin savana în flăcări...Si parcă marșul
este acum mai greu, mai oprimant. O fi căldura? Focul care ne înconjoară? Sau dezamăgirea
încă a unei urmăriri fără succes, al unui Joc pierdut??
 |
| Din loc în loc, trackerii dau foc la iarba elefantului |
După-amiaza,
parte din dezamăgire îmi trece. Vedem un exemplar superb de impala cu coarne în
liră. Sar din camion și o urmăresc, la dibuială până la momentul bun. Foc cam de
la o suta de pași, perfect. Koen e fericit, măcar nu plec supărat. Oricum, nu
sunt supărat. Nașul meu de vânătoare, Lori, mi-a băgat în cap asta de mult: niciodată să nu fii supărat ca ai lăsat un vânat
în viață!!
Am jucat Jocul.
Am mai câștigat, am mai pierdut. Koen mă așteptă să mă întorc, autorizația mea
este încă valabilă câteva luni și el spune ca abia acum sunt pregătit să joc
Jocul cu un Roan. Încă nu știu daca mă duc...Pe de o parte sunt animale așa de
frumoase, că parcă e păcat! Însă sunt vânător și Jocul mă atrage...
