Excursie pe Adam's Peak, Sri Lanka
Sri Pada sau Adam's Peak este un vârf înalt din munții din Sri Lanka. Are 2243 de metrii înalțime , foarte abrupt de altfel...In vârful muntelui, chiar pe ultima față este o adâncitură lungă 1,82 în formă de talpă. Unii care au vazut-o au zis că: "Să știi că aici a descălecat Adam cind l-a trimis pe pământ Domnul! NUMAI EL PUTEA SĂ FACĂ AȘA CEVA! " Oricum, brusc, locul a devenit loc sacru pentru creștini și musulmani. Hindușii, ca să nu rămână mai prejos, i-au zis ca e urma lui Siva, când a venit și el pe aici. Apoi, budiștii, pentru ca sunt majoritari aici și pentru ei aveau informații sigure că Buda a urcat vîrful, au zis ca este urma lui Buda!! Deși stim sigur că nu purta masura 1820... Dar mă rog, sunt la ei acasă...Bref, Adam's Peak a devenit loc de pelegrinaj ecumenic. Printre pelerinii mai seminificativi se număra Ibn Batuta și Marco Polo în secolul 13 și eu ieri împreună cu buddy-ul meu Daniel.
Pentru a-și demonstra prețuirea pentru această moaștă, s-a construit un
templu, unde stau călugări budhisti. Cind vremea e bună, din decembrie pâna în
mai, o multime de pelerini se înghesuie să se roage. Urcușul începe seara. Se observă răsăritul, se
fac rugăciunile "la picior", și apoi se coboară. În principiu. Când se răcorește de seară, pelerinii încep
urcușul spre templu. Unii, mai bine pregătiți fizic ;-)
ajung sus în aproximativ 3ore și 45 de minute, după un urcș destul de dur.
Alții, cu copii, cu cârje, desculți sau în șlapi, fac mai mult.
Ascensiunea este
o experiență veritabilă...Pentru mine, un pelerinaj trebuie să fie
ceva...spiritual. O experiență în care efortul fizic să te ajute să intrii
într-o comuniune cu sacrul, cu Divinitatea.
Aici, te ajută să intrii în legătura cu oferta magazinului Arpico din
NwaraElyia și cu alte informații comerciale...și cu produsele de artizanat de
gen ursi de pluș mov făcuți în China. Să nu fiu rău...poteca este un drum lat,
cu trepte de piatră sau ciment. La anumite intervale sunt puncte de odihnă și
de reculegere spirituală...sau cel puțin așa era intenția. Pentru că acum, de
la baza potecii, unde s-a dezvoltat o stațiune turistică în toată regula, și
asta e foarte bine, pînă pe la cota 2000 și mai ales mai jos, pe lângă potecă
s-a dezvoltat comerțul de kitsh-uri și de mâncare proastă - echivalentul
sri-lankez al fast-food-ului. Iar la fiecare 200 de metrii megafoane urlă emisiunile unui radio comercial. Presupun că în pauzele
când nu se cântă cântece religioase. Dar eu am prins numai pauza și la urcare
și la coborâre. Poteca este luminată cu neon alb. La începutul urcării avem
parte de o imagine tulburătoare a ceții care dădea naștere unor fâșii de lumini
albe fantomatice, până în vârful muntelui...Este singurul moment ...special.
Urcăm în ritm alert depășind grupuri de sinhalezi. Unii sunt impersionanți:
desculți, cu copii mici, în cârje, cu semipareze...Nu toți ajung sus. Ne
întâlnim și cu o targă , ocupată, adusă de sus de poliția care supraveghează
toată operațiunea.
Ajungem la
templul din vîrf. Obosiți, desigur. Conform obiceiului, batem o dată în
clopotul templului, pentru numărul de ascensiuni. Păcat ca nu toți citesc exact
instrucțiunile sau fac zilnic drumul că bat clopotul cu un entuziasm
debordant!! Există grupuri sanitare și coșuri de gunoi și o sală deschisă aerului
rece și vântului pătrunzător, unde pelerinii se culcă pe jos, pe ciment. Suntem
singurii care ne bucurăm de saci de dormit și canadiene. Eu ma bucur și de un
catel cu care am stabilit un troc. Eu i-am dat un sandvici, el îmi ține cald la
picioare. Oarece căldură vine, cred, și de la colegii pelerini. Culcați și ei
pe jos. Impreună cu caldura mai vin mirosuri, tusete, zgomote, pîrțuri,
discuții zgomotoase. Se râde de cățelul meu adoptiv. Se râde albastru de frig.
Adormim pe sponci, camuflați pe cât posibil în saci și de frig și de microbii
vecinului care-mi tușește non-stop în cap. Gândurile îmi zboară la un prieten
musulman din Niger care-mi povestește că toată lumea care se întoarce din
pelerinaj de la Mecca vine bolnavă de gripă sau cel puțin cu un guturai de la
turele care la dau în jurul Kaabei, împreună cu alte sute de mii de pelerini. Microbi din toate țările, uniți-vă! Ca să nu mă las mai prejos la capitolul
pericole pentru sănătatea publică ma scol și-mi descopar frumusețea de alergie
cu prurit de pe gambe...Imi fac tratamentul sub privirile admirative și
înțelegătoare ale pelerinilor, care acum înțeleg de ce am venit la locul
sfânt...
Ne pregătim de
marele eveniment, RĂSĂRITUL. Un fel de tribună din ciment este amenajată pentru
pelerini sa priveasca minunea. Insă, cu imbecilitatea care este atât de
frecventă aici, au construit o baraca de strâns donații care ia 70% din vedere.
Restul 30% este ocupată de cabluri nesimțite...Răsăritul vine și trece și e OK,
dar cu nimic mai special decit alte zeci de răsărituri care le-am trăit la
munte, în creastă. Ba nu, mint. Âsta e însoțit de o orchestră a călugărilor
budiști care cântă o litanie monotonă.
Unii se
roagă...Poate ei găsesc sacrul și spiritul sfânt necesar unei rugăciuni
adevărate. Sau...Eu nu reușesc, deși încerc...Coborâm în spirit sportiv, turistic,
singurul mod care pare la locul lui în acest loc de pelerinaj...
Post - script: Un
altfel de pelerinaj
La întoarcerea de
pe Adam's Peak am făcut o oprire. Tovarășul meu de drum, Daniel Kosuth este un
cineast. El face imagine de film și este un profesionist adevărat, preocupat de
arta a 7-a. Stia că în drumul nostru există locația unde, în 1956, s-a turnat un film celebru, pe care și eu l-am
vazut și-l tin minte bine "The Bridge Over the River Kwai", inspirat
din suferințele și eroismul prizonierilor de război britanici din al doilea
război mondial. Filmul a luat 7
Oscar-uri.
Am găsit locul,
semnalizat în mod corespunzător (vezi foto, Daniel Kosuth).
Am mers sa-l vedem, însoțiți de un ghid
autointitulat. O femeie cu o cunoaștere surprinzător de bună a englezei, care
ne-a spus că soțul ei a jucat in film - juca perfect rolul unui copil de 9 ani
în fundal. Dar cunoștea tot casting-ul, când au murit toti, care mai traieste,
etc, etc. Ne-a condus la locație, care acum mai păstrează urmele: patru găuri
în cimentul turnat pe o stâncă (de gnais cu disten și almandin). Am aflat detalii despre cum s-a turnat filmul,
cum s-a regizat "catastrofa" din final, etc.
A fost o pauză
excelentă, baia în apa rece a râului ne-a scurs oboseala din picioare și din
minți.
Și am avut
amândoi un sentiment placut: că într-un fel, ne-am apropiat de o capodoperă
artistică. Am intrat în comuniune cu acest film...A fost un pelerinaj.
